De cîteva zile mă tot gîndesc cum poate să arate un articol care trebuie scris înainte şi citit după. Şi nu mi s-a „arătat“ nimic... Toate cuvintele mă frig şi nu mi-a trecut prin minte, obsesiv, nimic altceva decît cum poate...

Acest gen de blocaj mă bîntuie de mult. Înţelegîndu-l parcă mai bine decît mine, o cititoare mi-a trimis de curînd o poveste înţeleaptă pusă pe seama lui Confucius, pe care îmi permit să o reproduc aici:

„Odată, Confucius a fost întrebat ce reformă ar promova mai întîi dacă ar fi conducătorul unei ţări.

– Aş îmbunătăţi limbajul!

– Asta nu are nici o legătură cu întrebarea! au replicat cei prezenţi.

Confucius a replicat:

– Dacă limbajul nu este evoluat, este confuz, ceea ce s-a intenţionat să se transmită nu poate fi transmis;

DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertulDacă ceea ce se spune nu coincide cu ceea ce se gîndeşte sau ceea ce s-a intenţionat să se transmită, atunci lucrările nu se fac în mod corespunzător;

Dacă ceea ce se face nu se face cum trebuie, arta şi principiile morale nu se dezvoltă;

Dacă simţul moral şi arta nu prosperă, nu avem justiţie;

Fără justiţie, naţiunea nu ştie încotro să păşească;

De aceea nu ar trebui tolerate vorbele în doi peri. De asta depinde totul!“

Cum să vorbeşti deci despre moralitate, justiţie, naţiune şi alte teme grave, în „vorbe în doi peri“ – sau, mai exact, în cuvinte care şi-au pierdut pertinenţa şi nu mai transmit „ceea ce s-a intenţioant să se transmită“?

Antropologia este un discurs despre sens, nu despre adevăr. El se bazează pe cuvinte capabile să înfăţişeze sensuri. Dar ce poţi să faci cînd nu mai vezi nici un sens iar cuvintele au devenit sunete golite de înţeles?

Din nou şi din nou: ce aş (mai) putea scrie cu sens, acum, care