Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima victorie a venit la fix: CFR Cluj - Slovan 1-0! Căpitanul Cadu trage corabia spre grupele Ligii

Publicat in Pro Sport, miercuri 1 august 2012 ·

Cadu a marcat golul care o face pe campioana României favorită la calificarea în play-off, în duelul cu Slovan Liberec

Returul dintre Slovan şi CFR e pe 8 august, de la ora 20:00, Transilvania Look

Andone are dreptul din nou să viseze la grupele celei mai importante competiţii europene. CFR a trecut la limită de campioana Cehiei, Slovan Bratislava (1-0) după un meci în care clujenii au arătat că pot juca mai bine decât în campionat, iar dorinţa Fălcosului s-a adeverit: victorie fără gol primit.

De doi ani nu s-a mai simţit mireazma jocurilor din Champions League la Cluj. Obişnuită să joace direct în grupe, CFR s-a văzut de această dată nevoită să treacă prin "focurile" preliminariilor pentru a gusta din savoarea celei mai importante competiţii intercluburi. În zadar a sperat Andone că va evita Slovan. Soarta i-a făcut glumă sadică când i-a hărăzit tocmai cel mai puternic adversar dintre cei care nu erau capi de serie. Cu un început greoi de sezon, campioana era s-a aflat faţă în faţă cu meciul adevărului pentru Andone. "Fălcosul" s-a prins că jocul nu merge şi a "lucrat" la tactică. Deac, mutat de pe dreapta pe stânga, Bastos în dreapta şi Felgueiras în poartă. Un atacant de 36 de ani, Stajner le-a transmis clujenilor că nu e de glumă cu campioana Cehiei (4). Cu mai multă viteză şi mai ofensivă decât în Liga I, CFR a dat apoi impresia că deţine controlul. Mureşan l-a încercat pe Bicik de la 25 de metri (9), Kapetanos a fost la doar câţiva centimetri de gol (20), iar Sougou a trimis cu capul peste, din careul mic, după centrarea ideală a lui Deac (21).

Cehii au trecut peste aceste ocazii cu acelaşi calm cu care au şi apărut la stadion şi au răspuns concis. Bară Sural, iar şi reluare Bosancic peste poarta părăsită de Felgueiras (29). Scăpaţi din cea mai grea încercare, clujenii au acceptat jocul pe contre, iar portarul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°