Cântăreaţa Rihanna are cele mai multe nominalizări - 11 - la MTV Video Music Awards 2012, gală care va avea loc pe 6 septembrie, la Staples Center din Los Angeles.
Rihanna a fost nominalizată în cinci categorii, pentru videoclipurile pieselor proprii "We Found Love" şi "Where Have You Been", dar apare şi în alte şase nominalizări - cinci pentru colaborarea cu Drake pentru piesa "Take Care" şi încă una pentru colaborarea cu Coldplay la "Princess of China", informează contactmusic.
Trofeul cel mai disputat al serii - pentru videoclipul anului - îi are ca nominalizaţi pe Rihanna ("We Found Love"), Drake featuring Rihanna ("Take Care"), Gotye ("Somebody That I Used To Know"), Katy Perry ("Wide Awake") şi M.I.A. ("Bad Girls").
Rihanna a mai fost nominalizată la categorii precum "cel mai bun videoclip al unei artiste", "cel mai bun clip pop", "cea mai bună coregrafie" şi "cele mai bune efecte vizuale".
Drake, despre care s-a zvonit că a avut o relaţie de dragoste cu Rihanna, a mai fost nominalizat la categorii precum "cel mai bun clip hip-hop", "cea mai bună regie artistică', "cea mai bună imagine" şi "cel mai bun clip al unui artist".
Katy Perry are patru nominalizări, iar Beyonce, Coldplay, Frank Ocean şi M.I.A. au câte trei nominalizări.
Prezentăm mai jos lista de nominalizări la MTV Video Music Awards 2012:
Videoclipul anului: Katy Perry - "Wide Awake", Gotye - "Somebody That I Used To Know", Rihanna - "We Found Love", Drake featuring Rihanna - "Take Care", M.I.A. - "Bad Girls"
Cel mai bun artist debutant: Fun. featuring Janelle Monae - "We Are Young", Carly Rae Jepsen - "Call Me Maybe", Frank Ocean - "Swim Good", One Direction - "What Makes You Beautiful", The Wanted - "Glad You Came"
Cel mai bun clip hip-hop: Childish Gambino - "Heartbeat", Drake featuring Lil Wayne - "Hyfr", Kanye West featur