Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Softul pentru referendum se ascunde în Belize

Publicat in HotNews, miercuri 1 august 2012 · ·

Structura de proprietate a firmei XOR IT Systems care, potrivit Agerpres și hotnews.ro, a câştigat licitația organizată de Autoritatea Electorală Permanentă pentru softul care ar trebui să detecteze posibilele nereguli de la referendumul pentru demiterea preşedintelui este perfect opacă. Astfel, firma XOR IT este deținută în cea mai mare proporție-85 la sută- de către două firme din Cipru: Cardiplan Investments Ltd şi Olionvest Holdings Ltd. Ambele companii cipriote au fost înființate în aceeaşi zi, pe 25 noiembrie 2008 (cu doar cinci zile înainte de alegerile paramentare din acel an).

Potrivit documentelor obținute de RISE Project din baza de date a registrului companiilor din Cipru, directorul de la Olionvest este doamna Maria Mihailidou, cetățean cipriot iar cel de la Cardiplan este o anume Mari Pazvanti, cetățean australian. Cele două femei sunt directori nominali care au rolul de a-i reprezenta pe adevărații proprietari ai firmelor. Strategia de ascundere a identității persoanelor implicate în XOR IT Systems este indicată şi de faptul că, la rândul lor, cele două firme cipriote sunt deținute de firme din Belize, o țară mică şi foarte săracă situată în sudul Mexicului, la granița cu Guatemala. Belize este însă unul dintre cele mai opace paradisuri fiscale din lume. Astfel, Olionvest este deținută de către Marshlake Group Limited iar Cardiplan de către Brookdale Investments Limited. Ambele firme din Belize figurează la aceaşi adresă în Belize City, capitala micului stat de la Marea Caraibilor.

Traseul afacerii

Nici companiile din Cipru, nici cele două firme proprietare din Belize, nu dețin alte afaceri în România, ceea ce indică faptul că ele au fost gândite ca vehicule speciale pentru o singură afacere, adică pentru XOR IT Systems. Aceasta din urmă are o istorie interesantă.

XOR IT Systems a fost înființată în București

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul doi al alegerilor prezidenţiale 2024

Libertatea acum 23 minute
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, candidata USR, se vor înfrunta în turul al doilea al Alegerilor Prezidențiale din România. Cei doi au ocupat primele locuri după numărarea voturilor. Potrivit datelor Autoritatiile Electorale

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 2 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 2 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

Vasile Bănescu a comentat rezultatul alegerilor: Drumul spre sinucidere naţională e nebănuit de scurt şi aparţine populismului

Mediafax acum o ora
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a comentat rezultatul alegerilor prezidenţiale din România. El vorbeşte despre reverii suveraniste, narcisism naţionalist şi xenofobie. Orbirea dăunează grav alegerii între ce n

Igor Dodon salută votul pentru Călin Georgescu: „La fel se întâmplă și în Republica Moldova”/ Cum au votat moldovenii cu cetățenie română

HotNews acum 6 ore
Liderul socialiștilor din Republica Moldova a făcut și o paralelă cu situația din țara sa, asigurând că „moldovenii vor vota masiv pentru Interesul Național al țării”. Rezultate alegeri prezidențiale 2024. BREAKING NEWS: Se anunță o surpriză uriașă,

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 44 minute
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat

Mediafax acum 3 ore
„Există o campanie care tocmai s-a terminat şi Partidul Naţional Liberal, candidatul Partidului Naţional Liberal, cu echipa dânsului, au luat 8%. Punct. Trebuie să-şi asume răspunderea toată echipa. Demisia, acum, toţi. Vă spun că nu pot să accept o

Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri

Mediafax acum 15 minute
„Preşedintele României nu a primit informări din partea instituţiilor statului cu privire la existenţa unor riscuri de influenţare a alegerilor prezidenţiale sau cu privire la ingerinţe externe în procesul electoral”, a transmis Administraţia Prezid

Incendiu violent la o gospodărie din Volovăţ

Crai Nou acum 34 minute
> Pompierii au intervenit cu şapte autospeciale de stingere > Flăcările, care au cuprins casa de locuit, bucătăria de vară şi şura, ameninţau să se extindă la gospodăriile învecinate Un incendiu puternic a izbucnit duminică după-amiază la o gospodăr

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

10°
lun.

3°/10°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°