Ford România comercializează maşini cu sistem Ecall – un sistem promovat de Comisia Europeană în încercarea de a salva cât mai multe vieţi în urma accidentelor rutiere.
Sistemul Ecall va fi integrat la maşinile B Max în urma unui protocol semnat de compania Ford Român ia şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Sistemul E Call permite apelarea automată a serviciului de urgenţă 112 în cazul unui accident.
Practic, telefonul şoferului conectat la sistemul din masina prin Bluetooth face automat apelul la 112, furnizand si coordonatele GPS ale vehiculului.
Între timp, centrele de preluare a apelurilor de urgenţă au fost echipate astfel încît să poată recepţiona aceste apeluri eCall dar şi să primească informaţii preţioase în caz de accident cum ar fi: locul în care se află maşină, modelul, direcţia de mers, chiar şi numărul de pasageri.
Practic, operatoarea de la 112 poate primi aceste informaţii automat, indepedent de informaţiile transmise chiar de accidentat. Interesant este că acest sistem, care ar urma să coste 100 de euro, va permite salvarea a 2500 de vieţi anual, transmite Executivul Comunitar.
Sistemul eCall se declanseaza automat de indata ce senzorii din interiorul vehiculului detecteaza un accident grav. Odata declansat, sistemul formeaza numarul european de urgenta 112, stabileste o legatura telefonica cu centrul corespunzator de preluare a apelurilor de urgenta si transmite serviciilor de salvare detalii despre accident, inclusiv ora la care acesta a avut loc, pozitia exacta a vehiculului accidentat si directia deplasarii.
Apelul eCall poate fi declansat chiar şi de ocupantul unei maşini prin apăsarea unui buton din interiorul masinii. Comisia Europeana îşi doreşte ca maşinile din blocul comunitar să fie echipate cu sisteme eCall din 2015.
Andreea Orosz şi magazinul european
Ford România comercialize