La sfârşitul lui 1875, ziarele scriau despre un furt spectaculos care a produs indignare în societate românească. Era vorba despre dispariţia, de la Muzeul Naţional, a Tezaurului de la Pietroasa, cunoscut sub numele de ,,Cloşca cu puii de aur”. Atât valoarea pieselor, cât şi modul în care au fost sustrase au atras atenţia contemporanilor, iar acţiunea a intrat în istorie drept unul dintre marile furturi din istoria Bucureştilor. Conform statisticilor criminale, cele mai numeroase infracţiuni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost furturile. Majoritatea nu erau descrise detaliat în presa epocii, poate şi pentru că nu erau infracţiuni violente care să ducă la decesul sau rănirea victimelor. Unele cazuri au ieşit însă în evidenţă fie prin pagubele materiale însemnate, fie prin modul de operare al răufăcătorului/răufăcătorilor. Furtul Tezaurului de la Pietroasa, din noiembrie 1875, a îndeplinit ambele criterii şi s-a aflat o lungă perioadă de timp în atenţia gazetelor epocii. Atac politic: conservatorii nu sunt în stare să „conserve” nimic Numerele din 21 noiembrie 1875 ale ziarelor ,,Pressa” şi ,,Telegraphul“ menţionau chiar pe prima pagină un ,,furt forte îndrăsneţ” de la Muzeul Naţional. ,,Telegraphul“ prezenta ştirea detaliat, pe o coloană întreagă[1]. De obicei, în perioada cu pricina, ştirile despre infracţiuni apăreau la pagina a doua sau a treia şi erau integrate secţiunii ,,faptelor diverse”. Mai mult, relatarea din ,,Telegraphul“ era precedată şi de un titlu care atrăgea atenţia: ,,Hoţii la Museu!”[2]. Folosirea adjectivelor pentru a descrie furtul denota caracterul extraordinar al acestuia: ,,O hoţia din cele mai curioase şi din cele mai cutesătoare”. Articolul accentua apoi valoarea ,,Cloştii cu puii de aur”, care stârnise admiraţia străinilor la Expoziţia universală de la Paris din 1867. Cea mai mare parte a articolul descria modul în care fusese