Când nu se faultează pe la glezne în nesfârşite maratoane video, liderii în funcţie sau un pic suspendaţi fac pe oamenii de stat. Adică imită atitudinea responsabilă a acestora. Cer sfârşitul zgomotelor şi o bună guvernare. Sau declară cu o mină absolut serioasă: "De mâine, avem treabă".

Însă rolul de oameni de stat este dintre cele "de compoziţie": greu, sobru, fără artificii, pregătit cu multă minte şi tragere de inimă. Este atât de greu, încât liderii, de la dreapta la stânga, îl joacă doar în pauze, feriţi de ochii lumii, făcând cinic haz de ceea ce ar trebui să fie adevărata lor partitură. După care, revin pe scenă şi o iau de la capăt: "De mâine, avem treabă". Ziua de "azi" nu contează şi nenumărate zile de "azi" au fost irosite, dar parcă nu cu atâta inconştienţă ca în această vară fierbinte.

Când treburile chiar nu mai merg - la noi au dat-o în bară de vreo trei-patru ani - se pune de un circ, cu aruncări în groapa cu lei (nu aceia pe care îi cauţi cu lupa în portofel, anemiaţi peste poate). După circ, urmează "un nou început". Românii sunt pasionaţi de "noi începuturi" (uneori se numesc "reforme") şi le îngăduie în număr mare, căci spinarea lor duce cât nu se poate bănui.

O asemenea îngăduinţă, la fel ca şi marea indiferenţă permit puternicilor zilei, din toate taberele, să continue marea prefăcătorie cu "vom face".

Mintea de pe urmă spune că marea prefăcătorie trebuie să înceteze. Şi trebuie să înceteze după ce (a câta oară ?) trebuie să intervină Curtea Constituţională. La Curte se merge ca la Mecca. În loc să fie o instanţă excepţională, a ajuns o instanţă curentă. Ceea ce spune enorm despre cât de stricate voit au ajuns mecanismele instituţionale de la noi.

De obicei, mintea de pe urmă se activează cu viteze diferite. Întâi s-a trezit ministrul Marga. Din senin, curioasa "paralizie" a diplomaţiei române din această per