Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai tari piscine din Bucureşti. Vezi cât costă o intrarea pe o zi sau abonamentul pe o lună

Publicat in Adevarul, miercuri 1 august 2012 ·

Cum de aproape două luni Bucureştiul se coace zilnic la temperature de peste 35 de grade Celisius, mulţi dintre noi căutăm refugii unde să ne putem răcori, măcar pentru câteva ore. Cea mai la îndemână soluţie este, pentru cei mai mulţi, o vizită la una dintre piscinele sau ştrandurile din Capitală.

Fie că optăm pentru un ştrand cu mai multe bazine sau preferăm o piscină, vizita la una dintre aceste spaţii de agrement ne poate ajuta să îndurăm mai uşor căldura din oraşul sufocat de betoane. Bucureştenii care vor să emargă la o piscină, au de unde allege şi pentru o bălăceală de câteva ore trebuie să plătească un bilet de intrare cuprins între 12 şi 80 de lei.

Majoritatea piscinelor din Bucureşti sunt integrate în cluburi de agrement sau de întreţinere corporal unde mai putem beneficia de săli de fitness, aerobic, săli de forţă sau servicii spa. De asemenea, cele mai multe astfel de centre oferă posibilitatea unui abonament lunar sau anual.

Pentru a avea acces la una dintre cele patru piscine din incinta complexului sportive Dinu Pescariu din apropierea lacului tei, trebuie să plătiţi 90 de lei pentru o zi sau puteţi opta pentru un abonament de 1.376 euro pe an care vă permite accesul şi la sala de fitness şi aerobic din incinta clubului.

Clubul IDM din zona Semănătoarea beneficiază de două piscine, iar pentru a avea acces la ele, trebuie să plătiţi 12 lei pe oră.

Bazinul Olimpic Lia Manoliu, situate pe Bulevardul Basarabia, pune la dispoziţia celor interesaţi un abonament lunar contra sumei de 210 lei care vă permite accesul la 12 şedinţe.

Pentru cele două piscine ale Clubului Daimon din zona Tineretului trebuie să plătiţi 40 de lei la intrare pentru o şedinţă dau puteţi opta pentru abonamentul de 130 Euro care vă va permite accesul nelimitat în incinta clubului.

Berry Fitness, un club sportiv cu o singură piscină,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°