Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De vineri, salvatorii de vieţi dau năvală în Padiş: tabăra MASH, la a XVII-a ediţie

Publicat in Bihoreanul, miercuri 1 august 2012 ·

Tabăra MASH, unică în România, are o tradiţie de 12 ani şi a ajuns în această vară la cea de a XVII-a ediţie. Locaţia preferată de organizatori este Platoul Padiş (zona Glăvoiu), din Munţii Apuseni. "Vor fi zile de foc continuu", a declarat miercuri într-o conferinţă de presă doctorul Hadrian Borcea, şef al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (UPU) Oradea şi coordonatorul SMURD Bihor, omul de numele căruia se leagă proiectul MASH.

MASH 2012, dublu special

"Comparativ cu ediţiile anterioare, MASH 2012 va aduce în plus două zile de instruire specială pentru misiuni de salvare din medii închise şi greu accesibile. Studenţii vor avea parte de aceleaşi condiţii austere la fel ca în cadrul unor misiuni de salvare reale, de la cazare şi masă, până la mediile simulate de salvare a victimelor", a explicat Hadrian Borcea. Pentru cele două zile speciale, locul de intervenţie va fi Peştera Gheţarul Barsa.

O altă caracteristică ce evidenţiază MASH 2012, în comparaţie cu ediţiile anterioare, este faptul că, la finalul taberei, 26 dintre participanţi vor fi selectaţi într-un proiect iniţiat de asociaţia SARTISS Oradea, partener al SMURD Bihor în taberele MASH. E vorba despre proiectul "Resuscitează non-formal!", care îi va instrui pe aplicanţi cum să-i înveţe, la rândul lor, pe elevii din şcoli despre ceea ce înseamnă primul ajutor.

"Orice om ar trebui să cunoască ce înseamnă noţiunea de prim ajutor, să înveţe non-formal, nu de la catedră, ci prin practică şi întâlniri cu grupuri de lucru, şi să îl poată acorda oricui, în orice condiţii", a declarat Roxana Şuhanea, directorul de proiect din cadrul SARTISS.

Tabăra MASH este doar prima etapă în proiectul "Resuscitează non-formal!", care va continua în octombrie, cu un weekend prelungit la Sântion.

Vor scoate untul din ei

La rândul său, Lucian Nistor, d

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum o ora
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum o ora
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum o ora
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră – VIDEO

HotNews acum 19 minute
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru „A Different Man”, un film despre un bărbat desfigurat. „Ignoranța și disconfortul nostru în legătu

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum o ora
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 2 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

România, țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente rutiere. Care sunt cauzele

Adevarul acum 18 minute
România se menține pe locul întâi în topul nefast al țărilor europene cu cei mai mulți morți în accidente rutiere. Un expert în condcere defensivă a explicat care sunt cauzele și cum am putea diminua numărul victimelor.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum 40 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din staţiunea Predeal. Salvamontiştii fac apel către turişti să respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor - FOTO

News.ro acum 9 ore
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară. În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°