Referendumul de duminică nu a schimbat realitatea politică a României. Preşedintele Traian Băsescu se va întoarce la post – la ora cînd scriem aceste rînduri, doar o decizie cu totul şi cu totul surprinzătoare a Curţii Constituţionale ar mai putea schimba situaţia, dar şansele ca un asemenea lucru să se producă sînt, totuşi, infime.
Cu totul alta este însă realitatea socială a României.
Participarea la vot s-a apropiat de pragul de 50% şi numai boicotul declarat al PDL şi cel nedeclarat al comunităţii maghiare au determinat rămînerea preşedintelui Băsescu la Palatul Cotroceni.
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităExistă, pe de o parte, o majoritate a celor care nu au votat, iar motivele sînt multe. Unii au absentat pentru că aşa li s-a sugerat de către politicienii în care ei au încredere. Alţii, pentru că sînt plecaţi din ţară şi nu au cum să se deplaseze la centrele de vot sau, pur şi simplu, nu au chef să facă un drum pînă acolo. În fine, destui au absentat pentru că, în România fiind, nu merg la vot, orice s-ar întîmpla – şi aici, motivaţiile pot să fie foarte diferite.
Oarecum în opoziţie cu această majoritate eterogenă şi tăcută, există grupul compact de aproape 7,5 milioane de oameni care şi-a făcut auzită vocea, votînd pentru demiterea preşedintelui.
Cifra este enormă, dacă avem în vedere că, la alegerile din ultimul deceniu, rareori a fost depăşit pragul de 10-11 milioane de alegători prezenţi la urne. Putem spune că o majoritate covîrşitoare a României active din punct de vedere politic s-a pronunţat împotriva preşedintelui. Dar, conform realităţii politice, Traian Băsescu rămîne preşedintele României.
Aceste două realităţi – realitatea politică şi realitatea socială – trebuie acum conciliate.
Dar ce ar pu