Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro, planul fiind dezbătut intens de BCE, Comisia Europeană şi statele membre, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
Planul prevede ca Banca Centrală Europeană să aibă competenţe asupra întregului sector bancar al zonei euro şi nu doar pentru cele mai mari 25 de instituţii de credit din zona euro, cum se preconiza anterior, au declarat surse europene, citate de The Guardian.
Potrivit unui oficial european, "ar trebui să fie vizate toate băncile".
"Cu cât sunt mai mici băncile, cu atât mai multe decizii vor fi luate la nivel local", a spus acesta.
Introducerea unui cadru de reglementare pentru o autoritate bancară cu puteri sporite ar fi un element cheie pentru progresul către o uniune bancară în UE sau zona euro.
Planul, care ar urma să fie finalizat de executivul european în următoarele săptămâni şi anunţat în septembrie, este o componentă centrală a construcţiei unei uniuni bancare şi formarea unui front comun între ţările zonei euro în lupta împotriva crizei datoriilor.
Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro, planul fiind dezbătut intens de BCE, Comisia Europeană şi statele membre, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
Planul prevede ca Banca Centrală Europeană să aibă competenţe asupra întregului sector bancar al zonei euro şi nu doar pentru cele mai mari 25 de instituţii de credit din zona euro, cum se preconiza anterior, au declarat surse europene, citate de The Guardian.
Potrivit unui oficial european, "ar trebui să fie vizate toate băncile".
"Cu cât sunt mai mici băncile, cu atât mai multe decizii vor fi luate la nivel local", a spus acesta.
Introducerea unui cadru