Dacă Istanbulul este labirintul către inima oamenilor, atunci scrisul poate este firul Ariadnei care ne conduce. Acesta este sentimentul cu care, în urmă cu aproape un an, am început să descopăr orașul și, odată cu el, inima.

Ca orice alt loc, Istanbulul este definit de oamenii săi, aceia care trec pe aici pentru cîteva zile, luni sau ani, aceia care au venit și au ales să stea și, evident, cei născuți aici, pe malurile celor două continente ce se privesc peste o întindere îngustă de apă sărată. În momentele în care scriu, Istanbulul se trezește. Deja a făcut-o! În timp ce Europa se luptă cu o identitate confuză și cu aproape eșecul de a reuni „plăcerea de viaţă” a sudului cu „datoria de a trăi” a nordului sub semnul unui „semn gol” comun, moneda Euro, Turcia se așază pe hartă ca „jucător” important. Argumentele sale sînt economice: o creștere de 8% în timp ce Europa se zbate pentru două procente. Un argument suficient pentru a se așeza la orice masă de negociere. Istanbul folosește din plin acest vînt prielnic, o explozie continuă de bunuri și locuri de consum au zguduit orașul ce pînă nu demult dormita. Banii circulă și fac lucrurile să se întîmple: cartierele îşi schimbă aspectul, iar oamenii, chipurile. Probabil jumătate din marfa lumii trece prin mijlocul orașului și mai mult de jumătate din aceasta „cade de pe vapoare” în depozitele de pe țărmurile Istanbulului doar pentru a fi trimise să infesteze străzile și dorințele oamenilor. Acesta este locul coabitării extremelor, unde poliția, conducînd Mini Cooper, patrulează străzile înguste alături de colectorii idependenţi de gunoi sau de vînzătorii ambulanți ce-și împing platformele modeste în căutarea unui cîștig subțire dezgropat din indulgența orașului.

DE ACELASI AUTOR Portretul lui Yakup Fauna din suburbii Bekir Auto-exilul. O introducereNu e de mirare că Istanbulul atrage zilnic zeci de mii de