Stocul de retail modern a ajuns la un nivel mediu de circa 84 de metri pătraţi pe mia de locuitori la nivel naţional, cea mai mare densitate fiind consemnată în Suceava, unde stocul este de aproape nouă ori mai mare, reiese dintr-un studiu al firmei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
Astfel, Suceava (736 mp/1.000 de locuitori), Arad (498 mp) şi Constanţa (394 mp) sunt oraşele cele mai aglomerate cu centre comerciale raportat la numărul de locuitori, în timp ce Bucureştiul se află pe poziţia a opta (307 mp/1.000 de locuitori), Timişoara e pe opt (245 mp), iar Craiova e pe 19 (178 mp).
Datele studiului arată că densitatea de malluri din Suceava este mai mare decât în oraşe ca Praga sau Budapesta şi la un nivel apropiat de cea din Varşovia, oraşe în care puterea de cumpărare a locuitorilor este net superioară.
"Dezvoltatorii de centre comerciale analizează mult mai atent decât în perioada precedentă crizei locaţiile viitoarelor proiecte, iar deciziile se iau doar când au siguranţa că piaţa poate să absoarbă suprafaţa dezvoltată", afirmă Răzvan Sin, head of retail department al DTZ Echinox.
În partea inferioară a clasamentului se situează Drobeta Turnu Severin, Brăila, Botoşani, Tulcea şi Giurgiu ale căror stocuri de spaţii comerciale moderne se situează în jurul a 100 mp per mia de locuitori, în timp ce alte 13 reşedinţe de judeţ nu au în prezent niciun centru comercial modern.
Oraşele în care investitorii nu au ajuns încă sunt Galaţi, Satu Mare, Târgu Jiu, Târgovişte, Bistriţa, Reşiţa, Slatina, Călăraşi, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria şi Miercurea Ciuc.
Stocul de retail modern a ajuns la un nivel mediu de circa 84 de metri pătraţi pe mia de locuitori la nivel naţional, cea mai mare densitate fiind consemnată în Suceava, unde stocul este de aproape nouă ori mai mare, reiese dintr-un studiu al firmei de consulta