Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Casă făcută scrum în orașul Costești. Proprietarul a fost transportat la spital cu arsuri

Publicat in Adevarul, miercuri 1 august 2012 ·

În incendiu au ars casa de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătrați, o anexă gospodărească, adăpostul pentru animale şi un atelier deasupra căruia exista un depozit de cereale, în care se aflau 2 tone de porumb.

Marți dimineața, două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, un echipaj cu autosanitara SMURD de la Secţia de Pompieri Costeşti şi un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Bradu au intervenit în oraşul Costeşti, cartierul Pârvu Roşu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa aflată în proprietatea lui Ilie T.

Click pe poze pentru a vedea galeria foto!

Proprietarul, în vârstă de 70 de ani, care prezenta arsuri la nivelul capului şi membrelor superioare a primit ajutor medical şi a fost transportat la spital de către echipajul SMURD. Soţiei acestuia, în vârstă de 65 de ani, care prezenta atac de panică, i s-a acordat primul ajutor medical, dar a refuzat transportul la spital.

În incendiu au ars casa de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătrați, o anexă gospodărească pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp., adăpostul pentru animale pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp. şi un atelier deasupra căruia exista un depozit de cereale, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, în care se aflau 2 tone de porumb.

Sursa incendiulu au fost flăcările de la scăpările de gaze combustibile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 54 minute
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 4 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum o ora
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

Ciolacu, întâlnire cu delegația Congresului american: SUA rămân un aliat indispensabil pentru securitatea în Europa. Sprijin pentru Visa Wiaver

Adevarul acum 50 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut marți, 15 aprilie 2025, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii condusă de Vern Buchanan, președintele Parteneriatului pentru Democrație al Camerei Reprezentanț

Lasconi cere publicarea documentelor CNSAS în cazul lui Crin Antonescu: „Transparența nu e opțională”

Adevarul acum 33 minute
Liderul USR, Elena Lasconi, cere CNSAS să publice toate documentele care au stat la baza deciziei privind necolaborarea lui Crin Antonescu cu Securitatea.

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 2 ore
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 4 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 4 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°