Siliţi încă o dată să aleagă între o ciumă omologată, aflată de ani buni la putere, şi o holeră potenţială, care ameninţă să vină, românii au preferat iar să stea lejer la umbră. S-au răcorit prăvălind pe gâtlej cantităţi uriaşe din blajina bere, în timp ce mititeii – mult mai mititei ca în anii precedenţi, din motive legate de strâmtimea austerităţii – au sfârâit cum s-au priceput mai bine pe grătar.

Absenteismul la vot a câştigat, catedra de preşedinte suplinitor, ocupată oleacă de gingaşul Crin Antonescu, a fost suspendată, de parcă nici n-ar fi existat. Cuminţi, lucrurile s-au reîntors în anormalul care domneşte fără rival la noi.

Din punctul de vedere al spectatorului care tinde la imparţialitate – ideal spre care cei mai lucizi dintre noi visează – „reprezentaţia continuă”, cum obişnuia să spună Ostap Bender, personajul principal din romanele „Douăsprezece scaune” şi „Viţelul de aur”, scrise de nemuritorii Ilf şi Petrov. Din acelaşi punct neutru de vedere, „Show must go on!”, cum îi plăcea să cânte lui Freddy Mercury, fostul gurist de neuitat al formaţiei „Queen”.

În cele ce urmează, va ieşi o cafteală ca-n filme, cu pălituri, icnete şi spasme; dar nu spasmele de alea, la care sunt tare meştere Elena Udrea şi Monica Ridzi. Marinarul îşi va încorda muşchii – dar nu muşchiul lui celebru din chiloţi, cu care a prezidat până acum -, ameninţările vor curge, materializându-se în confruntări sângeroase. Taberele se vor pândi reciproc, căutându-şi punctele slabe, pentru a-şi aplica loviturile de graţie, care – ca să ne jucăm puţintel cu cuvintele – nimic graţios în ele nu vor avea.

Va fi interesant. O confruntare între două găşti, nimic mai mult. Mi-e milă doar de Adrian Năstase. Săracul, abia îşi despacheta încet şi plin de speranţă bagajul, că acuma trebuie să despacheteze la loc şi să-şi reaşeze lucruşoarele pe rafturi. În curând, în celulel