Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAB: Majorarea pedepsei lui Vîntu, motivată de comiterea faptei sub puterea unei măsuri preventive

Publicat in Jurnalul, miercuri 1 august 2012 ·

CAB arată, în motivarea deciziei prin care a mărit la un an de închisoare cu executare pedeapsa lui Sorin Ovidiu Vîntu pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, că omul de afaceri a comis o faptă penală în timp ce se afla sub rigorile măsurii preventive de a nu părăsi ţara - dispusă în altă cauză.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) arată, în motivarea deciziei definitive prin care l-a condamnat la un an de închisoare cu executare pe Vîntu, că "extinderea contextului infracţional şi împrejurarea că infracţiunea pendinte a fost săvârşită în timp ce se afla sub rigorile măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara dispusă de Tribunalul Bucureşti într-o altă cauză sedimentează convingerea că inculpatul nu are considerente pentru normele legale, ci duce o luptă continuă cu legea, existând o prezumţie rezonabilă că, pe viitor, este plauzibil ca atitudinea sa contrară legii să se repete...".

Cei trei judecători care au decis majorarea pedepsei lui Văntu de la şase luni la un an de închisoare cu executare arată că, în acest condiţii, "se impune, justificat, necesitatea majorării pedepsei aplicată inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu, menţinând însă în favoarea sa circumstanţele atenuante, prevăzute de articolul 74, alineat 2, Cod penal, însuşindu-şi, sub acest aspect, considerentele primei instanţe, într-un cuantum pe care îl cuantifică la un an închisoare".

În legătură cu înregistrarea depusă de Vîntu, notează CAB în motivare, "considerăm că aceasta nu a făcut dovada susţinerilor sale, că totul a fost un aranjament între el şi partea vătămată, aspect reliefat chiar de martorul său ES care a învederat că: "Exprimarea care apare în transcriere ca aparţinând domnului G, respectiv e o "şaradă totul", a fost făcută în contextul în care domnul Ghiţă trebuia să facă o echilibristică între presiunile politice care se făceau asupra postului R TV şi di

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 36 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 6 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 2 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Procurorii investighează întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu, vizat în două dosare

Adevarul acum 30 minute
Noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra au fost oferite marți de procurorul general, Alex Florenţa. Sunt analizate şi informaţiile privind vizitele pe care Potra le-ar fi făcut la Moscova.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°