Consiliul Local Zalău, acţionarul unic al Uzinei Electrice Zalău, va relua în luna septembrie licitaţia pentru vânzarea producătorului de energie, după o tentativă eşuată la sfârşitul anului trecut, preţul de pornire fiind stabilit la 28,1 milioane de lei (6,5 milioane de euro), informează Mediafax.
Licitaţia va fi organizată în 13 septembrie şi va viza vânzarea a 99,99% din capital. Compania are un capital social de 39,58 milioane de lei, divizat în 3,958 milioane de acţiuni.
La precenta tentivă de vânzare a companiei, din decembrie 2011, nu s-a prezentat niciun ofertant.
"Evaluatorul a decis să scadă preţul de pornire a licitaţiei, de la 10 milioane euro la 6,5 milioane euro, având în vedere atât nereuşita licitaţiei anterioare, cât şi condiţiile de piaţă şi ieşirea din reorganizare", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Uzinei Electrice, Viorel Marian.
În 2009, Uzina Electrică a intrat în insolvenţă, iar în urma unui proces de reorganizare judiciară iniţiat în 2010 şi-a achitat datoriile şi în acest an a ieşit din insolvenţă.
Potenţialii ofertanţi vor putea transmite ofertele, în plic, până în 13 septembrie, documentaţia urmând să fie deschisă în aceeaşi zi.
Pentru a participa la licitaţie, companiile interesate să cumpere Uzina Electrică Zalău trebuie să aibă cel puţin cinci ani experienţă în sectorul producţiei de electricitate.
Totodată, după încheierea tranzacţiei cumpărătorul trebuie să se angajeze că va menţine obiectul principal de activitate al Uzinei pentru cinci ani de la transferul de proprietate.
Uzina Electrică produce energie electrică şi termică pe care o livrează, prin intermediul firmei E-Star Distriterm, clienţilor din Zalău.
Consiliul Local Zalău, acţionarul unic al Uzinei Electrice Zalău, va relua în luna septembrie licitaţia pentru vânzarea producătorului de energie, după