Libra Internet Bank a încheiat primele şase luni din acest an cu un profit de circa 4 milioane lei, pe fondul unor active în creştere. Totuşi banca nu a oferit detalii despre comparaţia cu primul semestru din 2011.
La jumătatea anului 2012, valoarea activelor băncii este de aproximativ 652 milioane lei, în urcare faţă de nivelul de la finele anului trecut (645,48 milioane lei).
Rentabilitatea activelor Libra Internet Bank (ROA) este de 1,22%, iar rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) se situeaza la 5% la jumătatea acestui an.
La sfârşitul anului 2011, Libra Internet Bank s-a poziţionat cu mult peste media înregistrata în sistemul bancar din România (ROA 0,14%, ROE 1,3%), banca având la acea dată un grad de rentabilitate a activelor de 4,4% şi o rentabilitate a capitalurilor proprii de 18%.
Cu un nivel confortabil al solvabilităţii, de 18,8%, comparabil cu cel din 2011 (18,53%), Libra Internet Bank a stabilit şi un raport echilibrat între creditele acordate şi depozitele atrase de la clienţii nebancari, la nivelul de 106% la jumătatea anului 2012.
La sfârşitul anului 2011, profitul Libra Internet Bank conform standardelor IFRS a fost de 28,38 milioane lei, de aproape 3 ori mai mare (280%) faţă de 2010, iar valoarea activelor (645,48 milioane lei) a fost cu 10% mai mare decât în 2010.
Libra Internet Bank şi-a continuat dezvoltarea reţelei teritoriale, având în prezent 29 de sucursale, din care 2 inaugurate în 2012 (Târgu Mureş şi Camil Ressu - Bucureşti) şi 4 deschise în 2011 în Cluj, Timişoara, Bucureşti (Ion Mihalache) şi Afumaţi (China Town).
“Evoluţia băncii în 2010, dar mai ales rezultatele financiare pozitive din 2011 şi primul semestru din 2012 ne-au validat deciziile strategice pe termen mediu şi lung. Libra Internet Bank s-a adaptat noului context economic şi a anticipat corect evoluţia pieţei. Am simplificat şi