Aproximativ 2.500 de fotografii din arhiva cotidianului „Herald Tribune“, lansat în urmă cu 125 de ani, vor fi scoase la vânzare în luna noiembrie, după ce vor face obiectul unei expoziţii venisate la Paris, potrivit unui anunţ făcut miercuri de casa de licitaţii Hotel Drouot, citată de AFP.
Aceste fotografii, grupate în 300 de loturi, urmăresc "Istoria secolului al XX-lea şi, în particular, istoria relaţiilor politice, diplomatice, sociale şi culturale între Statele Unite ale Americii şi Europa", a precizat casa de licitaţii Drouot.
De la un portret care îl surprinde pe Leonid Ilici Brejnev (Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, n.r.) şoptind ceva la urechea lui Richard Nixon (preşedinte al SUA între 1969 şi 1974, n.r.) la imagini cu Igor Stravinsky, Jean Cocteau, Gary Grant, Charles De Gaulle, John Lennon şi Maxim Gorki - acestea sunt câteva din miile de fotografii de epocă care vor fi scoase la licitaţie, ale căror estimări pot ajunge la câteva mii de euro.
Potrivit casei de licitaţii, fotografiile scoase la vânzare au fost folosite zi de zi pentru ilustrarea materialelor publicate în Herald Tribune, fiecare eveniment surprins în aceste imagini fiind legendar.
Multe dintre aceste fotografii poartă urme de decupare făcute cu cerneală. De asemenea, pe verso sunt trecute referinţele tehnice şi datele de publicare, a mai spus reprezentanţii casei de licitaţii.
În 1866, James Gordon Bennett Jr. a moştenit „New York Herald“, înainte de a emigra la Paris, în 1887, unde a lansat în acelaşi an ediţia pariziană a cotidianului. Ulterior, în 1924, Paris Herald a fost cumpărat de Ogden şi Helen Reid, iar în 1967 a devenit International „Herald Tribune“.
După anul 2003, cotidianul a fost integrat grupului de presă The New York Times.
Fotografiile vor fi expuse în premieră la Cercle France-Amériques din Par