În orice stat de drept, cu o administraţie competentă şi coerentă, cu profesionişti neinfestaţi politic sau delăsători, un referendum e o operaţiune relativ simplă. Problema nu e de organizare. Din start, însă, trebuie ştiut mai ales la ce număr de posibili alegători se vor raporta voturile, iar pentru asta există obligaţia actualizării listelor. Singura necunoscută este, la începutul zilei respective, numărul de participanţi, iar grija celor două părţi angajate în dispută, pro şi contra, trebuie să fie atragerea cât mai multor aderenţi. Restul e o banală numărare a voturilor exprimate şi o concluzie lesne de tras. Aşa se întâmplă, cum spuneam, într-un stat bine organizat şi corect condus. Nu şi în România, unde lucrurile au stat exact pe dos.

Majoritatea politică şi parlamentară - care a declanşat procedura de demitere a unui preşedinte de mult compromis şi repudiat, cum demonstrau sondajele, de majoritatea covârşitoare a populaţiei - a dat dovadă de un diletantism incredibil, existând suspiciunea că, în derularea evenimentelor, în direcţionarea lor către o harababură suspectă, şi-au jucat rolul şi niscaiva cozi de topor infiltrate de gruparea Băsescu.

Buimăceala s-a manifestat de la bun început, prin anunţarea de către ministrul de interne Ioan Rus a listelor de alegători, care ar fi cuprins peste 18 milioane de persoane, cifră aberantă, umflată cu peste 2 milioane şi net contrazisă de realitatea demografică şi chiar de documente scoase abia acum, post factum. Scuza lui Rus (dar şi a lui Victor Paul Dobre şi a celorlaţi mulţi, foarte mulţi demnitari care taie frunză la câini prin MAI), cum că listele, moştenite de la pedeliştii Blaga şi Igaş, trebuia să fi fost actualizate până la 31 martie de fostul guvern nu rezistă. Rus trebuia să prevină USL (în primul rând pe Ponta) că referendumul ar fi fost oportun să fie amânat şi să fi procedat, el însuşi, l