Alături de Mihai Alexandru, vedeta TVR va scoate un album de cântece pentru copii.
Marina Almăşan a "bătut palma" cu celebrul compozitor român Mihai Alexandru pentru o colaborare... muzicală. E adevărat, vedeta TVR nu se apucă de cântat, dar, în schimb, va face versurile unui nou album muzical.
Colaborarea dintre Marina şi Mihai Alexandru nu este prima, ci, cei doi s-au decis lucreze din nou după ce, cu ceva ani în urmă, ei au conlucrat la realizarea imnului TVR, interpretat de "capetele de afiş" ale Televiziunii Publice de la acea vreme.
De această dată, realizatoarea emisiunii "Ne vedem la TVR" şi compozitorul vor colabora în vederea realizarii unui CD cu muzică pentru copii, în care versurile Marinei vor beneficia de suportul muzicii semnată de Mihai Alexandru. La realizarea albumului vor participa, prin glasul lor, copiii de la Alegretto.
Pentru ca CD-ul să apară cât mai curând pe tarabe, Marina şi Mihai susţin că s-au apucat deja de treabă. Chiar mai mult, cei doi spun că deja au găsit şi o casă de discuri, iar cel care va intra în joc se pare că va fi producătorul Cătălin Muraru, managerul de la Roton.
Startul înregistărilor pentru albumul Marinei se va da cât de curând, mai exact când copiii de la Alegretto vor reveni din turneul lor din China, iar micuţii vor face înregistrările chiar în studioul muzical al lui Mihai Alexandru.
Cei doi caută sponsori
În tot acest timp, între două versuri compuse şi o discuţie cu Mihai Alexandru pe tema ritmurilor abordate, Marina Almăşan a declanşat şi operaţiunea "vânătorii" de sponsori de pe piaţa românească pentru a putea scoate albumul în cele mai bune condiţii, mai ales că ea îşi doreşte ca CD-ul să iasă pe piaţă în preajma sărbătorilor de iarnă din acest an.
Vedeta TVR mizează, probabil, pe succesul pe care l-a avut când a semnat versurile mai multor melodii aparţinan