O serie de obiecte găsite de către arheologi într-o peşteră din Africa de Sud scoate la iveală faptul că locuitorii acestei zone foloseau unelte sculptate din os, pigmenţi, podoabe şi chiar otrăvuri cu 44.000 de ani în urmă. Astfel de artefacte erau atribuite iniţial culturii San care se credea că ar fi luat fiinţă în urmă cu circa 20.000 de ani, informează Live Science.
"Cercetările noastre demonstrează faptul că Epoca de Piatră târzie a apărut în Africa de Sud mult mai devreme decât se credea iniţial, cam în aceeaşi perioadă cu ajungerea oamenilor moderni (Homo Sapiens) în Europa", a declarat Paola Villa, reprezentantul Muzeului Naţional de Istorie al Universităţii din Colorado.
Epoca de Piatră târzie din Africa a apărut astfel în acelaşi timp cu ultima perioadă a Paleoliticului din Europa, atunci când oamenii moderni au migrat către regiunile europene din cele africane şi s-au întâlnit cu oamenii de Neanderthal, mai exact cu circa 45.000 de ani în urmă.
"Diferenţele de tehnologie şi de cultură dintre cele două regiuni sunt foarte mari, arătând că oamenii din cele două zone au ales drumuri foarte diferite în evoluţia tehnologiei şi a societăţii", a mai explicat Villa.
Cercetătorii au folosit pentru realizarea acestor datări tehnologii de ultimă oră care au fost aduse special la situl arheologic de la peşterea Border, aflată la graniţa dintre Africa Sud şi regatul Swaziland, unde au fost descoperite, printre altele, podoabe realizate din coji de ou de struţ, vârfuri de săgeţi şi oase sculptate care datează dinaintea culturii San.
Unul dintre artefacte este o uneltă realizată din os şi decorată cu o incizie sub formă de spirală umplută cu un pigment realizat din clei roşu. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, podoabe, unele dintre ele aparent înegrite deliberat în foc. O astfel de podoabă datează chiar de acum 38.000 de ani. @N