Aventurile cele mai recente ale României sunt pentru un privitor relaxat cât se poate de halucinante. Opt virgulă cinci milioane votează, dintre care aproape opt milioane împotriva actualului preşedinte şi toate acestea într-o ţară în care nu se ştie cu precizie dacă numărul total al cetăţenilor cu drept vot este de 19 milioane+ sau numai de 16 milioane+. Sursa: AGERPRES
Acest vot, însă, unii cred că trebuie cu totul neglijat, aruncat în derizoriu, dispreţuit şi asta în virtutea unor violent declarate drepturi democratice. Este ciudat, nu s-a inventat încă ţara în care neprezentarea la vot să determine decizia democratică.
Ridicolul situaţiei pleacă din faptul că atât Traian Băsescu cât şi Dan Diaconescu îşi revendică în acelaşi timp totalitatea voturilor neexprimate, considerând că acelea nu exprimă nimic altceva decât, după unii opţiunea pro-Băsescu, după altii soluţia anti-sistem. Pe această cale, foarte curând singura realitate publică românească consistentă din perspectiva dezbateriii politice o va reprezenta haosul.
România s-a întors din nou la arbitrajul Curţii Constituţionale. Ştim cu toţii că această instituţie a ajuns să joace un rol politic fundamental din două motive cât se poate de bine conturate: în primul rând datorită certelor imperfecţiuni ale actualei Constituţii a României şi, în al doilea rând, datorită unui fapt imposibil de neglijat,acela al manipulării politicianiste a textelor constituţionale, a favorizării interpretării Constituţiei în litera sa împotriva interpretării Constituţiei în spiritul ei. Toate acestea ni se întâmplă de prin anii 2006-2007, atunci când jocul în jurul Constituţiei a devenit unul dintre principalele argumente politice în societatea românească.
De fapt, Curtea Constitutionala este obligată să aleagă între spiritul Constituţiei şi litera unei legi oarecare. Ce va face Curtea Constituţională? Şi, mai
