Curtea Constituţională a amânat pentru 12 septembrie adoptarea unei decizii privind referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. CCR vrea actualizarea listelor electorale.
Curtea Constituţională nu a reuşit, ieri, să ia o decizie în privinţa validării sau invalidării referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Până pe 12 septembrie, Curtea ar trebui să primească date actualizate despre corpul electoral din România, în condiţiile în care Ministerul de Interne, cel care a organizat referendumul, a anunţat în această dimineaţă că nu-şi poate asuma responsabilitatea faţă de „corectitudinea listelor electorale permanente". Până atunci, preşedinte interimar va rămâne Crin Antonescu, iar numărul 2 în stat este tot un interimar - Petru Filip, şef la Senat până pe 12 septembrie.
După aproape 13 ore de dezbateri, care s-au prelungit pe parcursul a două zile, cinci judecători au votat pentru invalidarea referendumului, iar patru pentru validare.
Patru dintre magistraţii Curţii provin din actuala Putere, patru din Opoziţie, iar unul a fost propus de UDMR.
Votul nu s-a putut transforma în decizie pentru că Legea Curţii Constituţionale prevde că decizia în cazul referendumului se ia cu două treimi din voturi, adică şase din nouă. După dezbateri, Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii" privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.
Datele contradictorii la care face referire Curtea Constituţională au provenit de la Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În 24 iulie, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a anunţat că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18.292.514. În 1