* militarii sunt din Batalionul 285 Artilerie "Vlaicu Vodă", iar autocamionului cu care se duceau într-o aplicaţie i-a explodat o roată * din fericire, nu au fost răniţi grav * totuşi, şapte dintre cei 11 ocupanţi ai maşinii au fost duşi la Spitalul Judeţean din Târgovişte
Şapte militari de la Batalionul 285 "Vlaicu Vodă" din Brăila au ajuns, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, după ce, în urma exploziei unui pneu, autocamionul în care se aflau a ieşit de pe carosabil, intrând în gardul casei tenismanei Sorana Cârstea.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dâmboviţa, accidentul a avut loc la intrarea în Târgovişte, pe DN 72, iar camionul în care se aflau 11 persoane, adică şoferul şi zece militari, armament şi muniţie se deplasa spre Târgovişte, pentru a participa la o aplicaţie.
În urma accidentului s-a spart rezervorul maşinii, fără a exista însă pericol de explozie, la faţa locului fiind prezenţi şi pompierii militari.
De asemenea, gardul şi poarta locuinţei Soranei Cârstea au fost grav avariate.
"Este un camion militar care se deplasa dinspre Ploieşti spre Târgovişte, pe DN 72, spre o unitate militară. Din primele date rezultă că în dreptul unui service a explodat roata din dreapta faţă a camionului", a confirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa. Cei şapte răniţi, care au suferit leziuni uşoare, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte pentru investigaţii şi tratament.
* militarii sunt din Batalionul 285 Artilerie "Vlaicu Vodă", iar autocamionului cu care se duceau într-o aplicaţie i-a explodat o roată * din fericire, nu au fost răniţi grav * totuşi, şapte dintre cei 11 ocupanţi ai maşinii au fost duşi la Spitalul Judeţean din Târgovişte
Şapte militari de la Batalionul 285 "Vlaicu Vodă" din Brăila au ajuns, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă di