Dacă îi trece cuiva prin minte să se întrebe ce este acela un nod, nu are decît să deschidă cartea de geometrie. De acolo va afla, cît se poate de precis, că nodul este un punct special al unei curbe în plan, numit punct dublu, locul în care două ramuri distincte ale curbei se intersectează. Nu oricum, de capul lor, ci astfel încît ecuaţia Fyy``(x, y) + 2m Fxy``(x, y) + Fxx``(x, y) = 0 să aibă două rădăcini reale şi distincte. Mai simplu spus, astfel încît să existe două tangente la cele două ramuri ale curbei care, miraculos, se intersectează şi ele, fix în acel punct! Cum se produce minunea asta, este încă şi mai simplu! Totul este ca determinantul ecuaţiei menţionate să fie strict mai mare decît zero, ceea ce înseamnă că punctul dublu, cu pricina, este unul hiperbolic!
Vi se pare complicat? O fi, nu zic! Atunci, înseamnă că n-aţi încercat să aflaţi cum arată definiţia nodului pentru o curbă în spaţiu şi nici cum stau lucrurile cu triedrul lui Frenet! Cine v-a spus, însă, că viaţa, viaţa politică, viaţa instituţiilor şi a oamenilor care le fac să existe ar fi mai simplă decît banala definiţie a unui nod, pe care învăţăm să-l facem şi să-l desfacem, încă de pe la patru-cinci ani, fără să ne mai preocupe tot restul vieţii definiţia lui!
Cam aceasta îmi închipui că este şi starea de spirit a membrilor Curţii Constituţionale aflaţi pe masă cu dosarele referendumului generat de suspendarea din funcţie a Preşedintelui României. Soluţia este simplă, de domeniul evidenţei, ai putea spune! Problema este că atunci cînd încerci să-i dai definiţia, lucrurile se complică al naibii de tare! Or, ceea ce trebuie să facă Curtea Constituţională este ceva încă şi mai greu decît a făcut Alexandru cel Mare. Nu este suficient să găsească o dezlegare a nodului cu pricina, fie ea convenţională sau neconvenţională, ci trebuie să definească regulile şi condiţiile de validitate
