Din nou despre România fracturată (Evenimentul Zilei) - De ce se întoarce România cu 66 de ani în urmă (România Liberă) - O calamitate cât seceta (Gândul) - Patapievici sau ICR? (Adevărul)
Din nou despre România fracturată (Evenimentul Zilei)
“Aventurile cele mai recente ale României sunt pentru un privitor relaxat cât se poate de halucinante” constată Vlad Nistor. “Opt virgulă cinci milioane votează, dintre care aproape opt milioane împotriva actualului preşedinte şi toate acestea într-o ţară în care nu se ştie cu precizie dacă numărul total al cetăţenilor cu drept vot este de 19 milioane+ sau numai de 16 milioane+… Curtea Constitutionala este obligată să aleagă între spiritul Constituţiei şi litera unei legi oarecare. Ce va face Curtea Constituţională? Şi, mai important, ce va face după aceea Parlamentul României, în calitatea sa de depozitar al suveranităţii naţionale? De aceste răspunsuri depinde viitorul României. În funcţie de acest răspuns România îşi va reveni sau va fi aruncată pentru multă vreme în haos, ordinea politică din România îşi va recăpăta sau nu credibilitatea internaţională”.
Soluţia corectă a referendumului (Jurnalul Naţional)
Robert Veress crede că “Guvernul ar trebui să solicite Curţii Constituţionale o păsuire de o lună înainte de pronunţarea verdictului asupra referendumului, cu un scop precis: în acest interval, ar urma să se confirme existenţa tuturor celor din listele electorale, care nu au votat şi nici nu se regăsesc în listele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Altfel, după dovezile apărute în ultimele două zile, orice verdict ar da, acum, Curtea Constituţională, ar fi prost şi injust, nedreptăţind una dintre tabere”.
De ce se întoarce România cu 66 de ani în urmă (România Liberă)
“Traian Băsescu trebuie să dispară de pe firmamentul politicii româneşti, indiferent cât de mult