Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paparazzi şi viaţa privată conform Noului Cod Civil

Publicat in rfi, joi 2 august 2012 ·

Noile reglementări din Codul Civil privind viaţa privată intra în conflict cu unele practici jurnalistice, graniţa dintre dreptul la libera exprimare şi dreptul la viaţa privată în cazul persoanelor publice fiind extrem de ambiguă.

Reprezentanţii societăţii civile susţin că, pe viitor, ar trebui afişată prudenta din partea mass-media atunci când dezbat anumite teme ce privesc viaţa personală a anumitor indivizi. În acelaşi timp, se face multă referire la practică CEDO care permite, totuşi, satira în media. "Mingea" este în terenul judecătorilor care, începând cu 1 octombrie, vor interpreta noile norme. Interceptarea fără drept a unei convorbiri private, comisă prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea în cunoştinţă de cauză a unei asemenea interceptări, precum şi ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, potrivit noului Cod civil, constituie atingeri ale vieţii private.

Articolul 70 din noul Cod civil al României reglementează dreptul la libera exprimare.

(1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare.

(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75", prevede articolul citat.

Articolul 75 impune limitele:

(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenţa secţiune".

Potrivit articolului 71 referitor la dreptul la viaţa privată, "(1) orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private". Alineatul (2) prevede că nimeni nu poate fi supus vreunor

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revelion de coșmar în SUA: un vehicul a intrat în mulțime, iar șoferul ar fi început să tragă în oameni

Wall-Street.ro acum 45 minute
Zece persoane au murit și alte 30 au fost rănite după ce un vehicul a intrat într-o mulțime de oameni pe Bourbon Street, în cartierul francez din New Orleans. Șoferul ar fi deschis focul, iar poliția a ripostat, transmite CBS News și BBC. Zona turis

Noul an începe cu scumpiri. Cât vor costa benzina şi motorina?

Ziua Constanta acum 3 ore
Benzina şi motorina vor costa mai mult de mâine, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6 la sută a accizelor la carburanţi, potrivit unui document publicat de Ministerul de Finanţe. Preţul unui litru de benzină se va majora cu 17 bani, iar cel al mot

Cătălin Predoiu a povestit cum a reușit să îl convingă pe omologul său austriac că România este pregătită să intre pe deplin în Schengen

Adevarul acum o ora
Ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a mărturisit că a reuşit să-l convingă pe omologul său austriac, Gerhard Karner, că România este pregătită să intre în Schengen şi terestru, nu doar aerian şi maritim, schimbând complet regulil

Transnistria a întrerupt încălzirea şi apa caldă către populaţie

News.ro acum 2 ore
Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a întrerupt miercuri furnizarea de încălzire şi apă caldă pentru populaţie după ce Rusia a oprit furnizarea de gaze prin Ucraina, ca urmare a expirării acordului de tranzit, relatează The Guardian. „Nu ex

Elena Lasconi: Ne aşteaptă un an greu, dar, dacă suntem uniţi, calmi şi ne uităm la realitate aşa cum e ea, nu cum vor unii să ne-o prezinte, o să trecem peste orice obstacol

HotNews acum 19 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, spune că speră ca 2025 să fie „un an al sincerităţii şi al transparenţei”, un an în care să se schimbe „pe bune” felul în care se face politică în România. „Vă doresc ca 2025 să fie, înainte de orice, un an liniştit, î

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 3 ore
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Oţelul Galaţi începe anul cu un nou antrenor: Ovidiu Burcă preia echipa

Mediafax acum o ora
Burcă preia echipa după plecarea lui Dorinel Munteanu, care şi-a reziliat contractul la finalul anului trecut, pe fondul problemelor financiare. După despărţirea de FC Voluntari, unde a stat doar o lună, Burcă a ajuns la un acord cu Oţelul, mutarea

Vremea

București
acum

10°
mie.

2°/10°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/11°
vin.

3°/10°
sâm.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
mie.

5°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°