Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, joi 2 august 2012 ·

Mirescu a plecat de la Slatina

Mijlocaşul craiovean Alex Mirescu a părăsit ieri la prânz echipa ALRO Slatina, întrucât oficialilor le-a fost teamă să-l transfere, având „situaţia neclară“, după cum declara acum câteva zile preşedintele Gheorghe Constantin pentru GdS. „Mi s-a spus că sunt probleme cu transferul meu, că sunt legat de Universitatea Craiova şi că îmi trebuie acordul lui Adrian Mititelu. L-am sunat pe Mititelu, i-am spus despre ce e vorba şi mi-a zis că nu este nevoie de semnătura sa, că echipa este dezafiliată şi că pot să semnez cu cine vreau dacă sunt liber de contract. Eu mâine (astăzi - n.r.) am înfăţişare la Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor, pentru că nu am rezolvat problema financiară cu CS Turnu Severin, mai am de primit aproximativ 10.000 de euro. Deci voi fi liber în curând şi pot să semnez cu cine vreau. Am vreo două-trei oferte, aşa că nu-mi fac probleme“, a declarat Alex Mirescu, pentru GdS. Altfel, ALRO Slatina va juca astăzi, de la ora 18.30, la Piatra Olt, un joc amical în compania grupării craiovene CS Apa.

Rapid şi Steaua, în focuri

Formaţiile Rapid şi Steaua vor evolua astăzi în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa. Trupa lui Ioan Ovidiu Sabău va juca în deplasare, de la ora 20.30, contra olandezilor de la Heerenven, în timp ce steliştii lui Laurenţiu Reghecampf vor întâlni de la ora 20.45, pe „Arena Naţională“, formaţia Spartak Trnava. Iată celelalte partide: ora 18.00: Anzhi Makhachkala - Vitesse; 18.30: Kups - Bursaspor; 19.00: Arsenal Kiev - Mura, Dila Giori - Anorthosis Famagusta; 20.00: AIK Stockholm - Lech Poznan, Ruch Chorzow - Viktoria Plzen, Apoel Nicosia - Aalesund, Ried - Legia Varşovia, Bnei Yehuda - PAOK Salonic, Tromso - Metalurg Doneţk, Kalmar - Young Boys; 20.45: Twente - Mlada Boleslav, Servette - Rosenborg; 21.00: Genk - Aktobe, FC Gomel - Liverpool, Asteras Tripolis

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 10 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 10 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 9 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 12 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale şi autostrăzi, din cauza caniculei

G4Media acum 13 ore
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va impune, luni, restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius) din judeţele Dolj, Olt,

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 12 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 13 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Olaf Scholz este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a extremei dreapta la alegerile parlamentare din Franţa

News.ro acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National al lui Marine Le Pen la alegerile parlamentare din Franţa, relatează Politico. "Sunt îngrijorat de aleg

Vremea

București
acum

24°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

18°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°