De la lansarea portabilităţii în 21 octombrie 2008 şi până în prezent, numărul de portări a depăşit cifra de 800.000, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Proporţia între numerele fixe şi cele mobile portate se menţine relativ aceeaşi, 68% din totalul numerelor portate, peste 550.000, fiind numere de telefonie mobilă. Până la data de 31 iulie 2012 s-au portat 813.582 numere de telefon, dintre care 553.154 numere de telefonie mobilă şi 260.428 numere de telefonie fixă.
În cele două luni din anul 2008 în care portabilitatea numerelor a fost posibilă au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 180.239, în 2010 221.219 numere, iar în anul 2011 numărul portărilor a fost de 260.256. Cele mai multe portări (34.696) au fost realizate în luna decembrie 2011.
De la începutul anului 2012 şi până la această dată au fost portate un total de 136.187 de numere, dintre care 96.820 au fost numere de telefonie mobilă şi 39.367 au fost numere de telefonie fixă (o medie lunară de 19.455 de portări). Anul acesta, cele mai multe portări au fost înregistrate în luna ianuarie (27.823 numere).
Cele mai multe numere de telefonie fixă au fost portate în Bucureşti (76.663 de numere), urmat de judeţul Cluj, cu 19.008 de numere portate, Timiş (14.740) şi Prahova (14.370).
În ceea ce priveşte telefonia mobilă, datele statistice arată că se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament decât cei care folosesc o cartelă preplătită. Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat, 75% erau utilizatori postpaid şi 25% erau utilizatori prepaid.
În ceea ce priveşte numărul de portări realizate de către fiecare operator de telefonie mobilă în calitate de furnizor acceptor (portări către propria reţea), cele 553.154 de numere mobile portate se împart