Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoană: Trăim în ţara în care preşedintele se face că plouă şi se laudă cu victorii greu de sesizat

Publicat in Adevarul, joi 2 august 2012 ·

Senatorul independent Mircea Geoană a postata pe blogul său un mesaj în care susţine că referendumul de duminică a avut drept scop tragerea la răspundere a unui preşedinte care, ani de zile, şi-a batjocorit poporul.

„Odată rezultatele finale oficiale ale referendumului anunțate, în așteptarea și după decizia CCR, sunt sigur că vor exista multe opinii și analize despre ce a funcționat și ce n-a funcționat în încercarea de a-l demite pe președintele Băsescu. A fost cert un referendum cu un scop legitim – tragerea la răspundere a unui președinte care și-a batjocorit ani de zile poporul. Semnele de întrebare țin doar de tactica politică folosită“, scrie Geoană pe blogul său.

Mircea Geoană mai spune că, indiferent dacă Traian Băsescu rămâne sau nu la Cotroceni, „direcția de normalizare rămâne neschimbată“.

„Întrebarea și provocarea pe care le-am identificat înainte de referendum rămân și după – cum aducem în realitate o Românie normală, mai solidară, mai puțină sfâșiată de ură, în care să existe o speranță sinceră într-un viitor mai bun pentru fiecare. (...) Deslușirea unui Plan coerent pentru România este la fel de obligatorie ca și înainte de 29 iulie“, mai spune Geoană.

De asemenea, senatorul independent le transmite un mesaj şi celor peste opt milioane de alegători care au participat la vot.

„Gestul vostru a fost unul fundamental pentru România, căci a transmis semnalele corecte atât în țară, cât și în străinătate, Glasul vostru nu poate fi nici neglijat, nici trecut cu vederea, deși trăim în țara în care un președinte, ales cu 5,2 milioane de voturi și renegat de 7,4 milioane de români, se face că plouă și se laudă cu victorii altfel greu de sesizat. Vă mulțumesc că ați dat substanță și soliditate democrației noastre“, este mesajul de mulţumire transmis de Mircea Geoană românilor care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Marine Le Pen, condamnată la 4 ani de închisoare, 100.000 € amendă şi cinci ani de ineligibilitate/ O candidatură în alegerile prezidenţiale din 2027, compromisă /Kremlinul acuză Franţa de ”încălcare a normelor democratice”/Ce spun Salvini şi Orban

News.ro acum 26 minute
Fosta preşedintă a Partidului Rassemblement national (RN, extremă dreapta) Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri în dosarul asistenţilor parlamentari ai Frontului Naţional (FN, devenit RN), a fost condamnată luni la patru ani de înc

Ministerul Educaţiei: 64,01% dintre lucrările la Limba română de la simularea Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a, note mai mari sau egale cu 5/ La Matematică, procentul acestora este de 71,97

News.ro acum 26 minute
Ministerul Educaţiei anunţă că 64,01% dintre lucrările la Limba şi literatura română înregistrate în cadrul simulării Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a au primit note mai mari sau egale cu 5, în timp ce la Matematică procentul celor din aceas

Marine Le Pen, condamnată în dosarul în care este acuzată de deturnare de fonduri publice. Ea nu va mai putea candida la alegerile prezidenţiale din 2027. Marine Le Pen a plecat de la tribunal înainte să-şi afle pedeapsa

News.ro acum o ora
Şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen a fost condamnată luni de un Tribunal Corecţional, la Paris, la o pedeapsă de ineligibilitate cu execuţie provizorie - adică aplicată imediat, fără a putea fi modifiată inclusiv în cazul unui apel - în dos

Fiica lui Ioan Crișan, afaceristul ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, în arest după ce și-a rupt brăţara de monitorizare

HotNews acum 2 ore
Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în explozia maşinii sale, şi-a distrus brăţara de monitorizare. Poliţiştii i-au montat o altă brăţară și au sesizat Curtea de Apel Timişoara, care urmează să stabilească noi

Traian Băsescu afirmă că SUA au o singură problemă în relația cu România: „Se pune astfel sub semnul întrebării anularea alegerilor din noiembrie”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat luni că actuala administrație a Statelor Unite are o singură problemă legată de România „Problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special

Suveraniștii la putere într-un sondaj comandat de Nicușor Dan: George Simion și Victor Ponta ar intra în turul 2

Wall-Street.ro acum 2 ore
Într-un nou sondaj de opinie realizat la comanda edilului Capitalei, acesta nu este cotat cu șanse să intre în turul 2 al prezidențialelor din mai. Conform casei de sondare Verifield care a realizat sondajul, George Simion și Victor Ponta ar fi pref

Bucureşti: Elev găsit inconştient în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6, lângă un recipient cu alcool/ El a fost dus la spital/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 26 minute
Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Un nou episod de răcire semnificativă, urmat de temperaturi de până la 20 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Această săptămână va aduce o încălzire ușoară a vremii în toate zonele țării, cu maxime termice ce vor oscila între 16 și 18 grade, însă către finalul săptămânii vremea se va răci brusc și semnificativ, pentru câteva zile, conform meteorologilor. Du

Profesor de sport de la o școală din Prahova, arestat preventiv după ce a agresat sexual un elev

HotNews acum 2 ore
Un profesor de Educație fizică a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a agresat sexual un elev de la o școală gimnazială din județul Prahova, scrie Agerpres. Profesorul în vârstă de 37 de ani, din Ploiești, va sta 30 de zile după gratii, iar cont

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile au evacuat zona. Traficul rutier a fost blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert/ Operaţiunea de transvazare, încheiată - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ au anunţat că populaţia din zonă a fost evacuată. Substanţa

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

10°/15°
mie.

10°/16°
joi

8°/12°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

7°/11°
Constanta
acum

14°
lun.

7°/14°
mar.

6°/11°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/11°
mar.

7°/15°
mie.

8°/15°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/12°
mar.

6°/15°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°