* sâmbătă va avea loc etapa a treia a Campionatului Naţional, la individual * duminică, de la ora 9.00, se va derula concursul pe perechi
Iubitorii sportului cu motor vor putea urmări în weekend-ul care va urma două competiţii oficiale de dirt-track, la care vor participa sportivi de la CSM Brăila, CSAT Bucureşti, Voinţa Sibiu şi de la cluburi din Bulgaria.
Sâmbătă, de la ora 17.00, pe pista Stadionului Municipal va avea loc etapa a treia a Campionatului Naţional individual de dirt-track, competiţie organizată de CSAT Bucureşti şi CSM Brăila, iar duminică dimineaţă, de la ora 9.00, se vor derula întrecerile din cadrul celei de-a doua etape a Campionatului Naţional de dirt-track perechi şi "Cupa speraţelor", concursuri pe care le vor organiza CSM Brăila şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila.
"Am făcut toate demersurile necesare pentru organizarea unor astfel de competiţii, sper ca vremea să ţină cu noi, iar spectatorii să poată urmări manşe spectaculoase. Aşteptăm evoluţii bune din partea reprezentanţilor CSM Toma şi Popa. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor care ne ajută să organizăm aceste competiţii", a declarat Dumitru Aurelian Blănaru, directorul CSM.
Sursa citată a mai spus că încearcă să încheie un parteneriat între CSM Brăila şi cluburile din Ucraina, în vederea organizării unor concursuri de dirt-track.
"Suntem în discuţii cu oficialii din Ucraina pentru încheierea unui parteneriat prin care să putem organiza concursuri de dirt-track atât la Brăila, cât şi în Ucraina. Sper ca în această toamnă să derulăm câteva acţiuni", a mai adăugat directorul CSM.
* sâmbătă va avea loc etapa a treia a Campionatului Naţional, la individual * duminică, de la ora 9.00, se va derula concursul pe perechi
Iubitorii sportului cu motor vor putea urmări în weekend-ul care v