Din dorinţa de a fi cei mai buni, atleţii au recurs mereu la diverse substanţe care să le îmbunătăţească performanţele sportive. Dacă în ziua de astăzi un sportiv poate fi descalificat pentru că a luat un medicament împotriva răcelii, în urmă cu zeci de ani competitorii se "îmbărbătau" cu alcool, cocaină şi testicule crude.

Problema dopajului la Jocurile Olimpice este la fel de veche ca însăşi competiţia. "Dopajul a fost mereu prezent în cadrul Olimpiadei, dar drogurile n-au fost mereu privite ca fiind o problemă, ci au devenit o problemă", a declarat Martin Polley, profesor la Universitatea din Southampton, pentru Reuters.

Jocurile Olimpice îşi au originea la sfârşitul secolului XIX. Potrivit profesorului britanic, încă de la prima competiţie sportivii îşi îmbunătăţeau performanţele cu ajutorul frunzelor de coca, cocainei şi alcoolui. În 1904, Thomas Hicks a câştigat maratonul olimpic consumând ouă crude, stricnină şi whiskey, toate administrate cu atenţie de către antrenorul lui.

Dorinţa de a câştiga era atât de mare pentru unii, spune Polley, încât consumau testicule crude, lucru văzut şi ca un "gest de masculinitate".

Atleţii care concurau la Jocurile Olimpice lua tot felul de stimulante, deoarece erau văzuţi ca "nişte oameni normali, doar puţini mai buni", spune Vanessa Heggie, profesor la Universitatea Cambridge.

Injecţiile cu stricnină, tincturile de cocaină şi înghiţiturile de alcool erau folosite în medicina clasică, pentru a trata dureri şi afecţiuni. În secolul XX, se mergea pe ideea că atleţii pot lua medicamente la fel ca ceilalţi oameni.

Odată ce sportivii au început să fie văzuţi altfel de oameni, atitudinea faţă de medicamente şi stimulente s-a schimbat. Comitetul olimpic a început să interzică anumite substanţe şi suplimente.

"Noţiunea de drog s-a schimbat în timp", spune Heggie. Poate fi vorba de un medicamen