Doi americani în vârstă de 85 de ani urmează să se recăsătorească după 48 de ani de despărţire. Bărbatul a cerut-o în căsătorie de femeie la telefon, de Paşte, şi ea a acceptat chiar dacă nu îl mai văzuse din anul 1996, informează Buffolo News.
Lena Henderson şi Roland Davis s-au cunoscut în perioada adolescenţei în oraşul Chattanooga din statul american Tennessee, s-au căsătorit, iar douăzeci de ani mai târziu au divorţat, după ce au avut împreună patru copii.
"Este visul fiecărui copil în al cărei familie a avut loc un divorţ ca părinţii să fie împreună din nou", a declarat, marţi, Renita Chadwick, cea mai târără fiică a acelor doi, în timpul pregătirilor pentru nuntă. "Suntem foarte nerăbdători. Suntem iarăşi ca nişte copii mici", a mai adăugat femeia care este la rândul său bunică.
În ciuda faptului că cei doi americani s-au căsătorit în perioada adolescenţei, ei nu au avut parte de o petrecere şi nici nu au plecat în luna de miere.
"El a mers la lucru şi eu am mers acasă", povesteşte Henderson despre ziua nunţii sale. Davis lucra în acea perioadă la un hotel, urmând să îşi înceapă ulterior cariera în armată.
Nici de această dată cei doi nu vor pleca în luna de miere, dar vor avea parte de o ceremonie religioasă la o biserică din oraşul Buffalo şi de o petrecere la un restaurant local.
"Eu sunt doar fericit să mă aflu aici", a declarat Davis care s-a mutat recent în Buffalo din Colorado unde a trăit singur după ce a doua sa soţie a murit în luna ianuarie a acestui an. Henderson a rămas, la rândul ei, văduvă după ce s-a recăsătorit.
Doi americani în vârstă de 85 de ani urmează să se recăsătorească după 48 de ani de despărţire. Bărbatul a cerut-o în căsătorie de femeie la telefon, de Paşte, şi ea a acceptat chiar dacă nu îl mai văzuse din anul 1996, informează Buffolo News.
Lena Henderson şi Roland Davis s-au cu