Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: O detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult; Europa nu se va calma

Publicat in Romania Libera, joi 2 august 2012 ·

Detensionarea situaţiei politice interne ar ajuta foarte mult economia românească prin revenirea încrederii investitorilor străini, întrucât situaţia financiară din Europa nu se va calma în următoarele săptămâni, a declarat, joi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, relatează Mediafax.

"Întrucât nu vedem în săptămâniile viitoare o calmare a situaţiei financiare europene, suntem în faţa unor decizii majore pe care le vor lua în perioada următoare, probabilitatea este mare ca presiunile să continue şi, în consecinţă, o clarificare, o detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult, ar reveni încrederea investitorilor", a spus Isărescu.

El a arătat că "nu toţi investitorii vor să plece", mulţi fiind angajaţi pe termen lung în economia românească şi cu planuri de investiţii, iar o clarificare a situaţiei politice "ne-ar ajuta foarte mult".

În comunicatul Consiliului de administraţie, BNR a notat că incertitudinea legat' de soluţionarea durabilă a crizei datoriilor suverane din zona euro suprapusă persistenţei tensiunilor politice interne, generează ieşiri nete de capital cu impact nefavorabil asupra cursului de schimb al leului.

Decelerarea ritmului de creştere a împrumuturilor în valută a condus totodată la o temperare a expansiunii creditului acordat sectorului privat.

Cursul de schimb a revenit joi peste nivelul de 4,6 lei/euro, după ce la începutul săptămânii a avut o uşoară revigorare.

Nivelul maxim istoric pentru euro a fost atins pe piaţa interbancară săptămâna trecută, marţi, la 4,65 lei/euro, iar la nivelul referinţei recordul a fost de 4,6397 lei/euro. Cursul BNR de joi este la distanţă de trei bani faţă de nivelul record.

Moneda naţională s-a apreciat puternic luni, după ce primele date de la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu au arătat că nu se va îndeplini cvo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 38 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 22 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 38 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°