Luni am văzut întoarcerea la normalitate în Consiliul Local Braşov. Frica de lege. Firescul ca o voinţă a reprezentării unei majorităţi. Pentru că ani de zile tot ceea ce însemna banul public se subsuma unui singur personaj. Unei singure atitudini. Unei singure semnături. A primarului Scripcaru. În acea zi fericită de luni, la o simplă discuţie privind organigrama, am putut remarca că dorinţa de putere a unui singur individ se poate, în sfârşit, subsuma legii. Dacă ar fi să parafrazez pe Neil Alden Armstrong, aş putea spune că este un pas mic pentru braşoveni, dar un pas mare pentru Braşov. Pentru că, pentru prima dată la începutul acestei săptămâni, respectiv luni, din 2002 încoace, s-a putut vota o organigrama fără ca aceasta să fie conform dorinţei din pix a lui Scripcaru.

Spunem că din 2002 deoarece pe vremea când era viceprimar, George Scripcaru a decis, împreună cu anumiţi consilieri locali, să formeze un aşa numit Serviciu Public Patrimoniu prin care primarului de atunci i se retrăgeau toate atribuţiile. Urmau alegerile, în 2004, iar Scripcaru era pe val cu Partidul Democrat de atunci, actualul PDL. Timp de doi ani nu s-a putut investi nimic, nu s-a putut asfalta nimic, nu s-a putut pune măcar o floare în parcuri, pentru că viceprimarul de atunci, primarul actual, nu a dorit.

Acum, după ce în perioada 2004 – 2012 a dictat după cum a dorit, actualul primar s-a lovit la începutul acestei săptămâni de o reală opoziţie. Panseluţa cu moţ giratoriu a Braşovului a avut de înfruntat pentru Prima Dată Loialitatea democraţiei şi a legii. De aceea, aşa cum spuneam şi luni, a început agresiv o conferinţă de presă contestând majoritatea şi a terminat-o în genunchi. Pentru că, din reflex băsescian, poţi începe prin a spune că refuzi decizia legală a unui for ales, a majorităţii legale, dar, în final, să te rogi de presă să nu ţi se ia atribuţiile pe care oricum