Explorând domeniul literaturii subiective a medicilor, volumul Eul altora, al dlui dr. Mihail Mihailide, îmbogăţeşte cititorul cu experienţa unor personalităţi precum Dan Setlacec, Iuliu Moldovan, Gr. T. Popa sau Bartolomeu Anania. Dna Elena Solunca ne oferă câteva chei de citire a lucrării în cadrul rubricii Cartea confraţilor.
I se atribuie lui Pitagora cuvintele: „Dacă sunteţi întrebaţi pentru care dintre toate ştiinţele e nevoie de înţelepciune, să răspundeţi: pentru medicină“. Într-un fel, aşa este, preocupările medicinii gravitând în jurul omului, care aici se arată pe drept ca „măsură“ a celor care sunt pentru că sunt a celor care nu sunt pentru că nu sunt, sarea care face folositoare fiecare dintre virtuţile cu care omul îşi poate înălţa eul până la demnitatea de „homo sapiens“. Sau, dacă vreţi, dintr-o perspectivă kantiană, „măsura“ care permite răspunsul la întrebările: Ce pot să ştiu? Ce trebuie să fac? Ce îmi e îngăduit să sper? După o experienţă de cam jumătate de secol dedicată medicinii şi publicisticii, Mihail Mihailide răspunde la aceste întrebări într-un mod inedit, în recenta sa carte EUL ALTORA. Jurnale intime, Autobiografii, Memorii, apărută la Editura „Viaţa Medicală Românească“. Domeniul explorat este al literaturii subiective pe care medicii au simţit a o scrie şi care, iertat să-mi fie, nu-mi pare un gen hibrid mai ales azi când genurile literare sunt într-o redefinire derutantă. Metoda aleasă este recursul la „eul altora“, al altor medici desigur, felul în care şi-au trăit profesiunea ca ştiinţă şi artă, ca fel de a fi, ca personalitate ştiinţifică sau ca om al cetăţii. Este invocată preocuparea omului de litere Eugen Simion pentru diarism şi e foarte bine, pentru că astfel devin mai vizibile unele diferenţe specifice relevante pentru înţelegerea medicinii ca ştiinţă şi artă, care acum este angajată în cuplul ştiinţă şi d
