A. Situatia
Prima parte a acestei postari este aici. Pentru cine nu are chef sa (re)citeasca: este vorba de o situatie simpla dar cu implicatii serioase. In Romania exista o falie in societate, falie constientizata public de Traian Basescu dar a carei existenta a fost sesizata anterior si de persoane care au putine lucruri in comun, precum Ionut Popescu si Vasile Dancu.
Aceasta falie a depasit nivelul acceptabil pentru o societate pluralista, in care exista in mod natural opinii diferite. In special in ultimii ani, politicienii au folosit existenta acestei falii in scopuri electorale, uneori accentuand-o, alteori fiind si ei surprinsi de valurile de ura care le motivau votantii.
Tentatia este de a se crede ca falia ar putea disparea prin consensuri intre partide/lideri politici. In fapt acest lucru ar duce la:
- o acalmie nepropice democratiei
- abandonarea identitatii proprii a fortelor de pe scena politica. Romania cunoaste un singur acord care a implicat toate partidele, iar acela a avut un context special. Este natural ca partidele sa aiba programe si perspective diferite. Excesul de consensuri n-ar rezolva falia, ci doar ar da iluzia temporara ca falia nu mai exista.
Imi permit sa il contrazic partial pe Mircea Toma: falia nu este intre doua grupari de politicieni (implicit un acord intre politicieni n-ar rezolva nimic). Falia separa milioane de romani de alte milioane de romani.
B. Structura faliei
Din motive de timp, dar care tin cont si de rabdarea cititorului, nu voi insista prea mult asupra acestui punct. Aprofundarea sa ar implica studii de durata, care nu tin seama de urgenta problemei. Pe scurt, societatea romaneasca este impartita astfel:
Reformisti: aproape toata intelectualitatea romaneasca, oameni de afaceri, mici patroni, corporatisti, angajati pe salarii relati
