Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Solicit tuturor politicienilor să nu facă presiuni asupra judecătorilor Curţii

Publicat in Adevarul, joi 2 august 2012 ·

Premierul Victor Ponta consideră că decizia CCR este una corectă şi a solicitat tuturor părţilor politice implicate în actualul conflict politic să nu facă presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituţionale.

"Solicit tuturor părţilor politice implicate în actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a Preşedintelui României - indiferent că vorbim de preşedintele suspendat, de Parlamentul României sau de partidele politice din România - să se abţină de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau la adresa unor judecători ai acestei instituţii", a declarat premierul României.

"Considerăm că este o decizie corectă, şi anunţăm intenţia Guvernului de a respecta întru totul această decizie, la fel cum respectam şi angajamentul civic şi mobilizarea exemplară de care au dat dovadă românii", a afirmat Victor Ponta.

Potrivit comunicatului emis de Palatul Victoria, mâine, la ora 12, vor avea loc discuții cu toate instituţiile responsabile în actualizarea listelor electorale, deoarece Guvernul dorește să ia "măsurile executive necesare pentru punerea în aplicare a solicitărilor venite din partea Curţii Constituţionale".

Victor Ponta a ținut să asigure partenerii externi ai României că "statul de drept şi independenţa instituţiilor democratice nu sunt afectate de disputele cu caracter politic". De asemenea, șeful Executivului a declarat că Guvernul se va abține de la orice comentariu politic în următoarea perioadă, "pentru a nu interfera în niciun fel în decizia care trebuie să fie luată, în septembrie, de către Curtea Constituţională".

Ponta a ținut să precizeze că Guvernul va continua să se axeze pe programul său de guvernare, dar și pe discuțiile cu reprezentanții delegației FMI aflați la București.

CCR va lua o decizie privind rezultatul referendumului pe 12 septembrie, iar până atunc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 43 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Cel puţin 50 de morţi, copii dispăruţi şi case distruse. Ce se ştie până acum despre inundaţiile devastatoare din Texas - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundaţiilor din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale. Echipele de căutare şi salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruţi de la

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°