Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şicane în trafic şi baraj al poliţiei spart, în timpul urmăririi unui convoi de contrabandişti, cu cinci maşini de teren

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 2 august 2012 ·

Contrabandiştii de ţigări au ajuns să se deplaseze în convoi prin localităţile din apropiere de frontieră, fiind din ce în ce mai greu de oprit şi dispuşi să-şi asume riscuri maxime. Un astfel de caz s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unei acţiuni de filaj a poliţiei pe raza comunelor Ulma şi Brodina, care a dus la identificarea unui convoi format din cinci maşini de teren, toate înmatriculate în Marea Britanie, încărcate cu ţigări de contrabandă.

Au obstrucţionat maşina poliţiei, apoi au spart un baraj

În jurul orei 2.30, o patrulă de poliţie aflată la Ulma a reperat cele cinci maşini de teren, toate ieşind de pe un drum paralel cu frontiera de stat cu Ucraina, şoferii, care se deplasau cu farurile stinse, luând-o spre direcţia Brodina. Poliţiştii au plecat în urmărirea maşinilor de teren, toate marca Mitsubishi Pajero. La un moment dat, ultima maşină de teren din convoi a încetinit şi s-a băgat în faţa maşinii de poliţie, pentru a le permite celorlalte patru să se îndepărteze. Şoferul care a obstrucţionat autospeciala poliţiei a reuşit să scape, însă a fost identificat ulterior în persoana lui Laurenţiu Ursache, în vârstă de 25 de ani, din Vicovu de Sus.

Între timp, alte echipaje de poliţie au dispus un baraj pe DJ 209G, pe raza comunei Brodina, cu două autoturisme Logan, pentru oprirea convoiului. Nici de această dată contrabandiştii nu au renunţat la cursă.

Primul autoturism de teren nu a oprit şi a încercat să spargă blocajul celor două autospeciale ale poliţiei, lovind-o pe una dintre ele. În urma impactului, autoturismul de teren a ricoşat în şanţul de la marginea drumului şi s-a răsturnat. Un poliţist l-a somat cu pistolul din dotare pe conducătorul autoturismului, care încerca să fugă de la faţa locului, şi a reuşit să-l imobilizeze. Individul a fost identificat ulterior, fiind vorba tot de un vi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°