Cele două echipe din fotbalul românesc implicate în drumul către grupele Ligii Campionilor se vor întâlni, în meci direct, la finalul acestei săptămâni. CFR Cluj şi FC Vaslui au obţinut rezultate mai mult decât mulţumitoare în meciurile din turul III preliminar al Ligii, desfăşurate miercuri seara, iar acum se vor „încălzi" pentru partidele retur tocmai cu un meci între ele, în etapa a treia a ligii I. Elevii lui Ioan Andone îi vor primi în Gruia pe moldoveni, sâmbătă seară, în cea mai interesantă întâlnire a debutului de sezon, mai ales după cunoscutele antipatii pe care finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, le are faţă de trupa feroviară.
Titlu împotriva Vasluiului
„Am jucat bine cu Slovan Liberec, dar până la meciul retur şi până la a ne gândi la o calificare trebuie să câştigăm sâmbătă cu Vasluiul, chiar dacă ei au obţinut un rezultat mare în Turcia. Suntem în creştere şi trebuie să se vadă şi cu Vasluiul acest lucru", a declarat antrenorul CFR-ului, echipa care a câştigat cel de-al treilea titlu de campioană, în luna mai, tocmai în dauna formaţiei pregătite, acum, de către Marius Şumudică. CFR Cluj-FC Vaslui va începe la ora 21:45, iar ardelenii forţează primul succes din noul sezon al Ligii I.
Cele două echipe din fotbalul românesc implicate în drumul către grupele Ligii Campionilor se vor întâlni, în meci direct, la finalul acestei săptămâni. CFR Cluj şi FC Vaslui au obţinut rezultate mai mult decât mulţumitoare în meciurile din turul III preliminar al Ligii, desfăşurate miercuri seara, iar acum se vor „încălzi" pentru partidele retur tocmai cu un meci între ele, în etapa a treia a ligii I. Elevii lui Ioan Andone îi vor primi în Gruia pe moldoveni, sâmbătă seară, în cea mai interesantă întâlnire a debutului de sezon, mai ales după cunoscutele antipatii pe care finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, le are faţă de trupa fer