Directorul Enterprise Sales şi Services pentru Europa Centrală şi de Est al Bitdefender Valentin Jurcuţ (foto) a preluat conducerea operaţiunilor comerciale ale Bitdefender din România şi va coordona relaţiile companiei cu partenerii locali, segmentul de business, precum şi cel al clienţilor consumatori.
Jurcuţ a ocupat anterior poziţia de General Manager Support and Services în Bitdefender, iar de la 1 iunie a preluat funcţia de Enterprise Sales and Services Director pentru Europa Centrală şi de Est.
El are o experienţă comercială de peste 15 ani în domenii precum servicii financiare, telecomunicaţii şi IT. Răzvan Vâlceanu, care a condus operaţiunile locale ale Bitdefender în ultimii cinci ani, va prelua conducerea business-ului Bitdefender pe segmentul consumatorilor individuali şi al companiilor mici şi medii din Europa Centrală şi de Est, Turcia şi Israel.