Tribunalul Bucureşti urmează să se pronunţe astăzi în dosarul Rompetrol, în care sunt inculpate 12 persoane, printre care şi Dinu Patriciu, relatează sursele de presă. Pentru Patriciu şi Alexandru Bucşă procurorii au cerut, în 18 iulie, o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani, pedeapsa maximă. Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în 2006 pentru şapte capete de acuzare, printre care delapidare, spălare de bani, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi manipularea pieţei de capital.
Prejudiciul adus statului este estimat la 85 de milioane de dolari. Procurorii cer sechestru pe suma de 9 milioane de lei din averea omului de afaceri.
Potrivit anchetatorilor, în calitatea sa de administrator la SC Rompetrol SA, Dinu Patriciu şi-a însuşit, în mod repetat în perioada septembrie 1999 - noiembrie 2001, suma de 85 milioane dolari din Acordul EPSA şi cuvenită, conform prevederilor legale în vigoare, bugetului de stat.
F. A. Tribunalul Bucureşti urmează să se pronunţe astăzi în dosarul Rompetrol, în care sunt inculpate 12 persoane, printre care şi Dinu Patriciu, relatează sursele de presă. Pentru Patriciu şi Alexandru Bucşă procurorii au cerut, în 18 iulie, o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani, pedeapsa maximă. Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în 2006 pentru şapte capete de acuzare, printre care delapidare, spălare de bani, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi manipularea pieţei de capital.

F