Echipa de fotbal Steaua debutează astăzi în noul sezon al competiţiilor continentale. "Militarii" joacă diseară, pe stadionul "Naţional Arena" (ora 20.45, Antena 1), cu formaţia slovacă Spartak Trnava, în prima manşă din turul III preliminar al Ligii Europa. Returul va avea loc peste o săptămână, la Trnava. Sursa: Octavian Cocolos
Steliştii n-au amintiri plăcute cu adversarul din această seară. În toamna anului 1968, Steaua a fost eliminată de Spartak Trnava din primul tur al Cupei Campionilor Europeni. "Roş-albaştrii" s-au impus la Bucureşti cu 3-1, dar au pierdut, scor 0-4, returul de la Trnava. Din echipa Stelei a făcut parte şi Emeric Ienei, antrenorul cu care trupa din Ghencea a câştigat Cupa Campionilor, în 1986.
"În ’68, Trnava era mai valoroasă ca acum. Îmi aduc aminte că am jucat bine la Bucureşti, am condus cu 3-0, dar, spre final, am primit un gol pe contraatac. În retur, Spartak a făcut un joc excelent, a pus presiune pe noi încă din start. Trnava a jucat aşa cum sper să o facă Steaua mâine seară (n.r. - diseară)", ne-a povestit ieri "Nea Imi".
"Doamne-fereşte să se repete istoria de atunci! Dar nu cred că se poate întâmpla asta. Probabil că steliştii de acum sunt avertizaţi de păţania noastră şi îşi vor lua măsuri (râde). Cred că Steaua are prima şansă la calificare, dar va trebui, totuşi, să fie atentă. Ar fi bine să fructifice avantajul terenului propriu şi să ia o opţiune serioasă pentru calificare încă din primul meci", ne-a mai spus fostul antrenor.
Sabău: „E bun și un egal”
După ce a trecut de finlandezii de la MyPa în turul II preliminar al Ligii Europa, Rapid are parte de un meci mult mai greu în faza următoare a competiției. Giuleștenii joacă diseară, în Olanda, cu Heerenveen (ora 20.30, Digi Sport 1), în turul III preliminar al celei de-a doua competiții continentale inter-cluburi.
Deși sezonul fotbalistic este d