Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Naţional de Etică: Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat

Publicat in Adevarul, joi 2 august 2012 ·

Procurorul general Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat, a decis, cu unanimitate de voturi, Consiliul Naţional de Etică (CNE) a decis.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de Consiliul Naţional de Etică (CNE), în şedinţa de joi, fiind asigurat cvorumul necesar,au declarat surse pentu Mediafax.

Experţii tehnici ai CNE au stabilit, în 27 iulie, că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat. Potrivit reprezentanţilor CNE, experţii au luat relativ uşor această decizie, întrucât documentele prezentate erau foarte clare care în sensul că teza de doctorat nu conţine elemente de plagiat.

Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), instituţie pe lângă care funcţionează CNE, precizase anterior, în aceeaşi zi, că procurorul general a adus la Consiliu probe suficiente şi convingătoare pentru a nu fi nevoie să i se solicite documente suplimentare.

Kovesi a fost audiată la CNE, tot în 27 iulie, în cazul sesizării de plagiat privind lucrarea sa de doctorat, ea declarând că a adus argumente şi a prezentat probe care dovedesc faptul că nu a plagiat, iar un verdict nu poate fi decât în acest sens.

Procurorul general a spus că a trimis la CNE punctul său de vedere în acest caz, dar a ataşat şi probe din care rezultă clar că nu poate fi vorba de plagiat în lucrarea sa de doctorat.

"Am publicat înainte de a fi procuror general sub numele de Lascu pentru că eram necăsătorită. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate (combaterea crimei organizate-n.r.) şi care apar în teza de doctorat sunt publicate în revista Dreptul, care nu este pe internet tocmai pentru a proteja drepturile de autor. O mare parte dintre paragrafele despre care se susţine că le-am palgiat de la persoane care le-au scris în 2008-2009 sunt paragrafe pe care eu le-am publicat încă din anul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°