Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda: Decizia CCR trebuie respectată. Avem un guvern fără busolă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 august 2012 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat că decizia CC trebuie respectată, dar că, în acelaşi timp, se constată "iresponsabilitatea politică absolută a Guvernului", pentru că nicăieri în lume nu se stabileşte numărul alegătorilor după încheierea procesului electoral Sursa: Agerpres

"Evident că trebuie să respectăm decizia Curţii Constituţionale. În acelaşi timp, trebuie să constatăm iresponsabilitatea politică absolută a Guvernului, pentru că în nicio ţară, nici măcar în ţările lumii a treia, nu faci un proces de consultare electorală şi stabileşti numărul alegătorilor după ce se termină", a declarat Cristian Preda.

Potrivit acestuia, iresponsabilitatea guvernamentală a mers până acolo încât judecătorii Curţii au fost bombardaţi cu date contradictorii. "În orice ţară, guvernul gestionează crize. La noi, Ponta & co stârnesc crize sau le agravează.Avem un guvern fără busolă", a mai spus Cristian Preda.

CITIȚI ȘI: MRU: USL încearcă deturnarea unei realităţi prin sesizarea depusă la CCRBăsescu despre sesizarea lui Zgonea și Filip: CCR decide Petiție în atenția lui Crin Antonescu: „NU sunt mort și NU am votat la referendum. Sunt VIU și trăiesc în România”Vasile Blaga: Datele comunicate de BEC arată că referendumul este invalidExpertul Laura Ştefan demontează contestaţiile USL de după referendum: "Discuţia e închisă"

Viviane Reding așteaptă decizia CCR pentru a comenta referendumul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Sorin Grindeanu ameninţă: „voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului”

Mediafax acum o ora
Mesajul a fost trimis pe Facebook. „ANAF are, de ieri, un nou preşedinte. Am înţeles perfect motivele pentru care prim-ministrul îşi asumă o nouă conducere a Fiscului, instituţie-cheie pentru aplicarea Pachetului fiscal anunţat tot ieri. Românii nu

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 4 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Ministrul Sănătății anunță un buget tampon pentru spitale până la noi reglementări

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că vor fi suplimentate bugetele pentru acțiunile prioritare din spitale, cu sprijinul Ministerului Finanțelor. Măsura vizează cele mai grave patologii: ATI, AVC, infarct miocardic acut, neonatologie, tra

Rogobete: Măsurile fiscale afectează mai multe segmente din zona sănătăţii / Creşte numărul de contribuabili pentru plata contribuţiei la asigurări de sănătate/ Nu se va aplica CASS pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că măsurile fiscale stabilite de coaliţia de guvernare afectează mai multe segmente din zona sănătăţii. El a precizat că poate cea mai importantă măsură din acest domeniu vizează creşterea numărului

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Marcel Ciolacu critică „austeritatea orabă” propusă de guvernul Bolojan. „România nu este în niciun colaps economic”

Adevarul acum 24 minute
Marcel Ciolacu denunţă campaniile de panicare a populaţiei şi măsurile de austeritate „oarbe”, despre care susţine că vor afecta în mod grav economia țării.

Fake-news care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan într-un accident rutier, combătut de către Ministerul de Interne: Premierul NU a fost implicat în niciun accident rutier, iar aceste postări au ca scop dezinformarea şi manipularea cetăţenilor români

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul de Interne combate, joi, o informaţie falsă distribuită în mediul online, pe conturi false de social-media, care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan îmtr-un accident rutier. ”Aceste po

Jurnalista Ioana Dogioiu, numită purtătoare de cuvânt a Guvernului

HotNews acum 5 ore
Jurnalista Ioana Dogioiu, senior editor la Spotmedia și realizatoare Europa FM, va fi începând de săptămâna viitoare purtătoarea de cuvânt a Guvernului României. „Cu o carieră solidă în jurnalism, Ioana Dogioiu este recunoscută pentru profesionalism

Vremea

București
acum

31°
joi

17°/32°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

31°
joi

17°/32°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

28°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

33°
joi

15°/33°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

36°
joi

15°/36°
vin.

17°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°