Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a susţinut o conferinţă de presă în care a explicat detaliat decizia de menţinere a ratei dobânzii cheie de politică monetară la 5,25% pe an.
gândul vă prezintă principalele declaraţii ale guvernatorului:
♦ Analiza indicatorilor macroeconomic relevă o evoluţie a inflaţiei în linie cu prognozele băncii centrale.
♦ După atingerea în luna mai a unui minim de 1,79%, rata anuală a inflaţiei a crescut uşor la nivelul de 2,4% în luna iunie.
♦ Pe plan extern se remarcă deteriorarea perspectivelor activităţii la nivel global.
♦ Sporirea aversiunii faţă de risc a investitorilor în condiţiile mediului extern nefavorabil şi ale unei eventuale prelungiri a tensiunilor politice interne, suprapusă elementelor menţionate anterior, reclamă păstrarea unei atitudini prudente a politicii monetare, prin asigurarea unui ansamblu al condiţiilor monetare reale adecvat ancorării eficace a anticipaţiilor, îndeplinirii obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi susţinerii unei bune funcţionări a pieţelor financiare.
♦ Conduita politicii monetare a rămas prudentă, vizând consolidarea perspectivelor de menţinere durabilă a ratei inflaţiei în interiorul intervalului de variaţie din jurul ţintei şi crearea premiselor pentru o redresare economică sustenabilă.
♦ Ieşirile de capital din România au fost determinate de suprapunerea factorilor prezentaţi.
♦ O parte din titlurile de stat în lei deţinute de nerezidenţi au fost vândute. A crescut oferta de lei şi concomitent cea de valută. E vorba de câteva miliarde de lei. Urmează să analizăm aceste date. Bineînţeles că influenţează piaţa valutară din România şi cotaţiile leului. O altă problemă ar fi că nu se reînnoiesc la scadenţă liniile de credit ale unor bănci comerciale. Nu avem întreruperi ale acestor linii, dar observăm o înclinaţie ma