Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulie, luna cu cele mai multe victime din Irak din ultimii doi ani

Publicat in Romania Libera, joi 2 august 2012 ·

Iulie a fost luna cu cele mai multe victime în Irak în aproape doi ani, anunţă Mediafax. În total, 325 de persoane - 241 civili, 40 poliţişti şi 44 de soldaţi - au murit în întreaga ţară, în timp ce 697 de persoane - 480 civili, 122 poliţişti şi 95 de soldaţi - au fost rănite, conform datelor adunate de ministerele Sănătăţii, Internelor şi Apărării.

Este vorba despre cel mai ridicat bilanţ lunar furnizat de guvernul irakian din august 2010, lună în care 426 de persoane au murit şi 838 au fost rănite.

Atentatele cele mai sângeroase au avut loc la 23 iulie când 29 de atacuri au lovit 19 oraşe irakiene, ucigând 113 persoane şi rănind alte 250. Este vorba de seria de atacuri cu cele mai multe victime de la 8 decembrie 2009, când 127 de persoane au murit.

Într-un mesaj difuzat la 25 aprilie pe Internet, Statul islamic Irak (ISI), ramură a Al-Qaida, a anunţat "o ofensivă sacră în timpul Ramadanului".

Conform cifrelor oficiale, bilanţul a cunoscut un vârf în ianuarie, cu 151 de irakieni ucişi şi alţi 321 răniţi.

Conform unei numărători a AFP, cel puţin 282 de persoane au fost ucise în iunie.

Chiar dacă violenţele s-au diminuat considerabil în raport cu anii 2006-2007, ele rămân încă foarte frecvente în Irak, cuprins de mai multe luni de o gravă criză politică dublată de puternice tensiuni confesionale.

Iulie a fost luna cu cele mai multe victime în Irak în aproape doi ani, anunţă Mediafax. În total, 325 de persoane - 241 civili, 40 poliţişti şi 44 de soldaţi - au murit în întreaga ţară, în timp ce 697 de persoane - 480 civili, 122 poliţişti şi 95 de soldaţi - au fost rănite, conform datelor adunate de ministerele Sănătăţii, Internelor şi Apărării.

Este vorba despre cel mai ridicat bilanţ lunar furnizat de guvernul irakian din august 2010, lună în care 426 de persoane au murit şi 838 au fost rănite.

Atentatele cele mai sânger

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 31 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 15 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 56 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 31 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°