Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai mari 10 datornici la stat. Cu cât s-ar reduce deficitul bugetului de pensii de stat dacă "marii contribuabili" şi-ar plăti restanţele

Publicat in Gandul, joi 2 august 2012 ·

Cei mai mari 10 datornici către bugetul general consolidat, dintre care opt sunt companii de stat, aveau de plătit, la jumătatea anului, restanţe în valoare de 3,1 miliarde de euro, reprezentând taxe, impozite şi contribuţii la bugetele de pensii, şomaj şi sănătate, potrivit datelor făcute publice de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF).

În total, companiile încadrate de Fisc în categoria „Mari contribuabili” aveau de plătit la data de 30 iunie 2012 datorii de peste 3,88 miliarde de euro, respectiv 2,7% din PIB. Circa 30% dintre aceste restanţe îi revin Companiei Naţionale a Huilei (CNH). Gigantul de stat a avut anul trecut afaceri de peste 110 milioane de euro şi pierderi în valoare de 99,3 milioane de euro, reiese din datele Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Contribuţiile CNH restante la şomaj reprezintă 15% din bugetul asigurărilor de şomaj pentru anul în curs, respectiv din 517 milioane de euro (2,2 miliarde de lei, la cursul pe baza căruia s-a fundamentat bugetul - 4,3 lei/euro). Practic, din datoriile CNH s-ar putea plăti echivalentul a peste 44.100 de îndemnizaţii medii de şomaj timp de un an, reiese din estimările gândul care au luat în calcul un ajutor mediu de şomaj de 500 de lei pe lună.

Companiile conduse de "regii asfaltului" au datori de milioane de euro la bugetul de stat

În lista datornicilor la stat se regăsesc şi companiile controlate de aşa-numiţii "regi asfaltului". Grupul de firme Romstrade, patronat de omul de afaceri Nelu Iordache, avea datorii de peste 13,6 milioane de euro la jumătatea anului. Pe locul 12 în topul companiilor cu cele mai mari restanţe la plata impozitelor şi a taxei pe valoare adăugată se află şi compania petrolieră MOL Romania Petroleum Products, cu datorii de circa 15,7 milioane de euro.

În ceea ce priveşte obligaţiile restante la bugetul de pensii de stat, suma total

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 49 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Directorul general al Hidroelectrica anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale / ”Cu siguranţă nu voi rezolva problema deficitului bugetar”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al Hidroelectrica, Kàroly Borbèly, anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale,chiar dacă acest lucru ”nu va rezo

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 40 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°