Andrei Maioreanu caută un alt portar: „Orice jucător poate fi înlocuit, Dragomir a dat dovadă de lipsă de seriozitate”
Florin Dragomir a fost un pion extrem de important în angrenajul echipei Energia. Portarul a câştigat de unul singur câteva meciuri, a dat siguranţă echipei, iar plecarea lui lasă un gol imens în echipa olteană. Dragomir a fost portarul titular, a apărat ca titular în majoritatea meciurilor, aşa că târgujienii trebuie să-şi caute un portar titular. Plecarea lui Dragomir este catalogată de preşedintele Andrei Maioreanu drept o „lipsă de seriozitate”. Nici Maioreanu şi nici Dragomir nu au spus clar de ce ambele părţi s-au despărţit. Nimic nu e clar.
Varianta lui Dragomir: banii
Portarul Florin Dragomir nu şi-a prelungit contractul cu oltenii. S-a antrenat deja două săptămâni cu oltenii, dar degeaba. „Mi s-a promis ceva de către domnul Gore Popescu. Mai multe nu mi-au convenit, dar în primul rând a fost vorba de bani. O altă echipă mi-a propus un contract mai mare şi e vorba şi de probleme familiale. Într-un fel, e bine că a venit domnul Maioreanu pentru că se luptă pentru băieţi. Înainte nu a fost aşa. Cu păcăleli nu se poate. Aşa ne facem şi noi că jucăm, trebuia să păcălim şi noi că jucăm şi ei că ne plătesc. Îmi pare foarte rău că plec de la Energia, dar acum nu mai e cale de întoarcere. Sper ca viitorul meu să fie mai bun în continuare. Nu am să pun ghetele în cui, cât mai pot, o să mai trag”, a comentat Dragomir. Portarul susţine că nu a avut nicio problemă cu antrenorul. „Antrenorul a fost pentru mine ca un prieten, am putut discuta orice, atât cu Liviu Andrieş cât şi cu Geamănu. Am avut o relaţie foarte bună. Le doresc băieţilor baftă şi cred că vor termina între locurile 6-8. Poarta nu rămâne descoperită, eu am mare încredere în Rădulescu”, spune Dragomir.
Părerea oficialului
De partea opusă, Andrei Maioreanu spune